Alegerile parlamentare care au avut loc ieri, 30 noiembrie, în Republica Moldova, au fost administrate în mod profesionist şi au fost înregistrate progrese faţă de scrutinul precedent, din 2010. Declaraţiile au fost făcute de reprezentaţii misiunilor internaţionale de observatori electorali. „Putem constata cu satisfacţie că alegerile de ieri s-au desfăşurat normal, iar progresele înregistrate în comparaţie cu alegerile precedente sunt considerabile”, a remarcat, la un briefing de presă, Jean-Claude Mignon, şeful delegaţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, transmite IPN.
Totodată, observatorii au indicat mai multe probleme precum căderea temporară a sistemului electronic de înregistrare a alegătorilor, eliminarea pe ultima sută de metri a unui concurent din cursa electorală, lipsa de transparenţă privind finanţarea partidelor şi proprietarii mass-media. „Eliminarea târzie a unui partid foarte vizibil din buletinul de vot a aruncat o umbră asupra ultimelor zile”, a declarat Emin Onen, coordonator special şi lider al misiunii de observare a OSCE pe termen scurt. De asemenea, el a observat că majoritatea instituţiilor media au fost influenţate politic. O altă problemă a fost lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte criteriile determinării numărului de secţii de votare peste hotare şi dezechilibrul dintre numărul secţiilor deschise în vest şi cele din est.
Arta Dade, şefa Delegaţiei Adunării Parlamentare OSCE, a lăudat munca depusă de lucrătorii secţiilor de votare şi implicarea cetăţenilor şi a societăţii civile. „Nefuncţionarea înregistrării electronice pe parcursul a câteva ore a fost o eroare nefericită a unei zile de alegeri care s-a derulat, de altfel, fără probleme”, a menţionat Arta Dade.
Igor Soltes, şef al delegaţiei Parlamentului European, a salutat prezenţa mare la vot, în pofida unor predicţii pesimiste care vorbeau de neîncrederea ridicată în clasa politică. Potrivit lui, problemele observate în desfăşurarea alegerilor nu au fost majore. Totuşi, Igor Soltes a subliniat necesitatea adoptării unei legislaţii privind finanţarea partidelor şi pluralismul instituţiilor de presă, în special în ce priveşte transparenţa proprietăţii mass-media.
Ambasadorul Jan Petersen, şef al misiunii OSCE/ODIHR de observare a alegerilor pe termen lung, a declarat că alegerile au fost gestionate în mod competent şi profesionist, însă a ţinut să sublinieze necesitatea unui reflectări mai echilibrate de către mass-media a campaniei electorale şi a unui cadru legal pentru promovarea femeilor şi minorităţilor pe listele electorale.
Potrivit observatorilor internaţionali, raportul complet de monitorizare al alegerilor va fi publicat peste 2 luni.