Alegerile din 20 octombrie au fost marcate de nereguli majore, PSRM

Reprezentanții Partidului Socialiștilor spun că alegerile din 20 octombrie au fost marcate de încălcări semnificative, care au afectat integritatea procesului democratic, iar aceste nereguli au fost confirmate inclusiv de observatorii internaționali, transmite IPN.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, membru al Comitetului Executiv al PSRM, a declarat într-un briefing de presă că și „constatările misiunilor de monitorizare a scrutinului curent demonstrează că nici experții din cadrul comunității europene, nici organismele cu autoritate, cum ar fi APCE sau Comisia de la Veneția, nu mai doresc să închidă ochii la derapajele antidemocratice din Republica Moldova, se disociază de aceste practici nocive de favorizare a candidatului din partea guvernării și constată că mass-media din Republica Moldova, la fel ca și instituțiile statului, sunt părtinitoare în ceea ce privește campania prezidențială din anul 2024”.

„Doamna Sandu a declarat în noaptea alegerilor că ei vor decide ce fac cu acest scrutin. Adică, a lăsat de înțeles că ar putea să-l recunoască sau să nu-l recunoască. Și apare o întrebare firească: în ce calitate a făcut această declarație? Ca și candidat, sau ca președinte în exercițiu? Dacă este în calitatea sa de șef de stat, această acțiune constituie o ilegalitate care pune în pericol statutul său de candidat în aceste alegeri”, a declarat Vlad Bătrîncea.

În cadrul dezbaterilor electorale de duminică pentru turul al doilea al alegrilor prezidențiale, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, i-a propus contracandidatei sale la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, să semneze o declarație prin care aceasta să își asume recunoașterea rezultatelor alegerilor în cazul în care va pierde. La rândul său, Stoianoglo declară că, dacă nu va ieși învingător, se angajează să nu cheme alegătorii la proteste.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.