Materialul face parte dintr-un ciclu care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a candidaților la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 38 Hâncești.
Candidatul Partidului politic Șor, Vitalie Balinschi, este al patrulea în buletinul de vot. Acesta este jurist de meserie, fiind în prezent și vicepreședintele formațiunii, dar și președinte al organizației teritoriale Hâncești a formațiunii. În 1998 a absolvit Facultatea de Drept a Universității Libere Internaționale din Moldova, fiind licențiat în drept economic. A absolvit masteratul la Academia de Administrare Publică.
Vitalie Balinschi a deținut funcția șef al Inspectoratului Fiscal de Stat al raionului Orhei, precum și cea de șef al Inspectoratului Fiscal de Stat al municipiului Chișinău.
În perioada anilor 2011-2015, Vitalie Balinschi a fost consilier în Consiliul raional Orhei, iar în perioada anilor 2015-2019 – consilier în Consiliul municipal Orhei.
Pentru perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2019, candidatul declară venituri în valoare de 235 de mii de lei, obținute din salariul de la partid, dar și de la un SRL. Acesta a mai obținut peste șapte sute de dolari din depuneri la instituțiile financiare, dar și 24 de mii de euro din vânzarea unui automobil. De asemenea, Balinschi declară, împreună cu soția, indemnizații acordate de Primăria Orhei în mărime de peste 24 de mii de lei, precum și 1800 de euro și peste 107 mii de lei de la zile de naștere. Candidatul mai declară suma de peste 78 de mii de lei, bani obținuți din arendă, dar și peste cinci mii de euro, obținuți din darea în locațiune. Vitalie Balinschi deține două terenuri intravilane, un apartament, o casă și două automobile.
Anterior, candidatul declara că scopul său și al echipei partidului este să transforme Hâncești și localitățile din circumscripție după modelul reformelor promovate la Orhei și în satele din acest raion. „Eu, împreună cu echipa și președintele Partidului Șor, după cum am promis, vrem să transformăm Hâncești într-un oraș european, cum am făcut la Orhei”, menționa Balinschi.
Vitalie Balinschi, în vârstă de 43 de ani, este căsătorit și are trei copii.
---
Notă
Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 15 martie desfășurarea alegerilor parlamentare noi în Hâncești, după ce deputatul democrat Alexandru Botnari a renunțat la mandatul câștigat în această circumscripție, în favoarea celui de primar al municipiului Hâncești, obținut în urma turului doi al alegerilor locale din 3 noiembrie.