Alegem carnea, ouăle și cozonacul de Paști

La procurarea ouălor, cumpărătorii sunt îndemnați să le examineze aspectul exterior și să țină cont de data ouatului, marcată pe produs. Termenul de consum nu poate depăși 28 de zile de la ouat. Coaja ouălor trebuie să fie curată, tare, întreagă și fără pete. Cu aceste recomandări vin specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în ajunul sărbătorilor de Paști, transmite IPN.

Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimentare care se consumă fără a fi supuse unui proces termic. Nu trebuie cumpărate ouăle cu coaja crăpată sau ouăle sparte. La spargere ouăle nu trebuie să prezinte albușul tulbure sau amestecat cu gălbenușul. În cazul unor bănuieli de calitatea ouălor, poate fi solicitat de la vânzător certificatul veterinar. O atenție deosebită trebuie acordată la procurarea vopselei pentru ouă. Este contraindicată procurarea vopselei cu ambalaj nemarcat sau vopsea neambalată, deoarece poate fi vopsea tipografică sau textilă, care poate prezenta pericol pentru sănătate.

Carnea proaspătă va fi cumpărată doar din măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe. În urma apăsării cu degetul, carnea trebuie să revină la forma inițială și să nu prezinte suprafață lipicioasă, urât mirositoare. Atenție trebuie acordată prezenței ștampilei de control sanitar-veterinar. La procurarea peștelui în stare proaspătă, suprafața acestuia trebuie să fie curată, bronhiile roșii, fără rupturi.

Atunci când este procurat cozonacul sau alte produse, consumatorii trebuie să citească cu atenție informația de pe etichetă, data fabricării, termenele de valabilitate. Cozonacul preambalat trebuie să fie ferit de razele solare care duc la eliminarea umidității sub peliculă și provoacă dezvoltarea mucegaiului.

Alimentele vor fi păstrate conform instrucțiunilor producătorului și se va ține cont de instrucțiunile privind congelarea, decongelarea și pregătirea bucatelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.