Alegătorii romi au fost practic neinformaţi despre programele electorale ale partidelor politice. Acest lucru a permis o influenţă mare asupra opţiunilor de vot din partea liderilor de opinie din comunităţile de romi, spune Nicolae Radiţa, preşedintele Centrului Naţional al Romilor (CNR), transmite Info-Prim Neo. Potrivit acestuia, electoratul rom s-a prezentat în mod organizat la alegerile din 5 aprilie 2009. „Pentru rom, în special pentru bărbatul rom, ziua alegerilor este foarte importantă. Ea are legătură cu puterea. Aşa că romul se îmbracă în haine de sărbătoare şi merge la vot”, a spus Nicolae Radiţa miercuri, 8 aprilie, într-o conferinţă de presă, organizată pentru a prezenta, în premieră, un raport privind participarea romilor în alegeri. În opinia lui Radiţa, interesul crescut al populaţiei rome nu întâlneşte un interes similar din partea partidelor politice. Din motive variate (teamă, dezinteres etc), majoritatea acestora preferă să ignore romii sau să capteze voturile acestora prin intermediul liderilor din comunităţilor rome, spune preşedintele CNR. Radiţa consideră că problemele romilor ar trebui să se regăsească pe agenda politică a oricărui partid. „E o populaţie neinformată şi foarte vulnerabilă, dar romii trebuie ridicaţi, aduşi la nivelul majorităţii”, a mai spus Radiţa. Potrivit acestuia, o implicare mai puternică a partidelor politice în viaţa comunităţii rome ar duce la o participare mai serioasă a romilor atât în viaţa socială, cât şi în cea politică a Republicii Moldova. Nicolae Radiţa a menţionat semnificaţia zilei de 8 aprilie, care este ziua internaţională a comunităţii de limbă romani. „Astăzi e o zi deosebită pentru romi, pentru că anume în această zi a avut la Londra primul congres al romilor”, a spus Radiţa. Monitorizarea participării romilor în alegeri a fost efectuată de Consiliul Naţional al Romilor din Moldova cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, prin intermediul Oficiului Instituţiilor Democratice şi pentru Drepturile Omului.