Alegătorii pot solicita certificat pentru drept de vot. Acesta este eliberat, până pe 31 octombrie inclusiv, de biroul electoral al secției de votare ce corespunde domiciliului sau reședinței valabile, transmite IPN.
Comisia Electorală Centrală precizează că de astfel de certificat au nevoie persoanele care, în ziua alegerilor, nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reședință valabilă. Certificatul permite alegătorilor să voteze în orice altă secție de votare de pe teritoriul țării, pe lista electorală suplimentară.
Certificatul pentru drept de vot se eliberează la prezentarea actului de identitate ce atestă domiciliul sau reședința alegătorului.