Clubul sportiv de dans „Codreanca” şi-a lansat albumul care cuprinde momentele cele mai importante din istoria ansamblului condus de soţii Petru şi Svetlana Gozun. „Deşi, iniţial ne-am propus să prezentăm o istorie a Clubului „Codreanca”, până la urmă a ieşit un fel de enciclopedie a dansului sportiv din Republica Moldova”, a spus Petru Gozun, care s-a produs ca şi coautor al lucrării. „Au fost trecuţi toţi campionii şi finaliştii campionatelor mondiale şi europene de dans sportiv”, a adăugat antrenorul, citat de Info-Prim Neo. Prezent la lansare, Vladimir Dragomir, preşedintele comisiei parlamentare pentru cultură, a declarat că se va strădui ca activitatea Clubului„Codreanca” şi albumul lansat să fie reflectate în manualele de istorie. Albumul începe cu o istorie a dansului sportiv moldovenesc. Urmează selecţii din interviurile acordate de Petru Gozun. Finalul lucrării cuprinde medalioane ale dansatorilor de performanţă ai clubului. Lucrarea a fost publicată la editura „Baştina-Radoc”. Coautori ai cărţii sunt Antip Ţarălungă şi Petru Gozun. Ansamblul „Codreanca” a fost înfiinţat în 1973. Pe atunci clubul număra 150 de membri. În 1990, numărul lor a crescut la 600, iar în clipa de faţă, Codreanca este cel mai mare club de dans sportiv din ţară, având în componenţă nu mai puţin de 1200 de membri. Codreanca a avut turnee pe toate continentele, obţinând în 1997, 2001, 2002, 2003 şi 2004 titlul de Campioană Mondială şi Campioană Europeană.