Cinci sute de abecedare „Albinuța”, semnate de Grigore Vieru, au fost donate de către Guvern copiilor născuți în diasporă, prin intermediul Biroului relații cu diaspora (DRD). Donaţia a fost făcută cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, scopul acțiunii constă în încurajarea copiilor din diasporă să învețe limba română și astfel să dezvolte legături emoționale cu țara de origine a părinților, transmite IPN.
Abecedarele vor fi expediate misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în țările de destinație ale conaționalilor. Copiii de vârstă preșcolară născuți peste hotare, ale căror acte de cetățenie a Republicii Moldova vor fi perfectate prin intermediul misiunilor diplomatice, vor primi câte o „Albinuță”.
BRD a lansat până acum mai multe acțiuni și programe guvernamentale pentru copiii din diasporă menite să consolideze legăturile cu țara de origine, Republica Moldova, dar și să promoveze tradițiile, cultura și valorile neamului în rândul cetățenilor stabiliți peste hotare.