Albia râului Bâc va fi salubrizată
Albia râului Bâc, în perimetrul străzilor Mihai Viteazul, sectorul Buiucani şi şoseaua Munceşti din sectorul Botanica, va fi salubrizată, transmite Info-Prim Neo cu referire la Direcţia Relaţii Publice a Primăriei municipiului Chişinău.
Acţiunea este organizată în cadrul unei campanii în care sunt implicate serviciile specializate din cadrul preturilor de sector, Direcţia locativ-comunală şi amenajare şi Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi.
De asemenea, vor fi curăţaţi toţi copacii din perimetrul menţionat. Campania a demarat în această săptămână şi va finaliza către Sfintele Sărbători de Paşti.