Ala Nemerenco: Prețurile la medicamente se vor micșora, iar salariile medicilor se vor majora

În cel mult o lună și jumătate va fi elaborată o nouă metodologie de circulație a medicamentelor care va duce la scăderea prețurilor la acestea. Declarația aparține ministrei sănătății, Ala Nemerenco. Ministra spune că își dorește medicamente accesibile pentru populație și a declarat că va pune accent pe verificarea acordării medicamentelor compensate, transmite IPN.

Ala Nemerenco spune că medicamentele nu pot deveni ieftine de tot. Depinde de care medicamente sunt – originale sau generice. „Noi vrem să ne concentrăm atenția și asupra medicamentelor compensate. Dar foarte importantă este să se atingă un nivel ridicat de accesibilitate a medicamentelor”, a notat ministra în cadrul emisiunii „O nas” de la Jurnal TV. Potrivit ei, în Republica Moldova medicamentele sunt foarte scumpe.

Ministra spune că planifică în curând să organizeze o conferință de presă în cadrul căreia să anunțe oficial măsurile legate de ieftinirea medicamentelor. „Noi trebuie să ieșim în fața oamenilor și să le explicăm ce a fost, ce este în prezent și ce le propunem”, a afirmat Ala Nemerenco.

Ministra susține că trebuie să fie aprobată o listă a medicamentelor de bază, care trebuie să fie și cele mai accesibile pentru populație. În plus, trebuie revizuit mecanismul de compensare a medicamentelor. „La fel, este un mecanism straniu. A fost făcută o analiză și s-a constatat că nu se compensează cum trebuie. Aceasta este o cale foarte mare spre corupție. Actualmente nu pot fi verificate rapoartele despre cine primește medicamente compensate, cum le raportează, cum sunt plătite. Nu există un sistem informațional”, a continuat Ala Nemerenco.

De asemenea, ministra a menționat că vor avea loc majorări de salarii în domeniul medicinei, însă acest lucru nu poate avea loc înainte să fie aprobat bugetul pentru anul viitor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.