Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a comentat cazul femeii de afaceri care a decedat într-un salon de frumusețe după o intervenție chirurgicală nereușită. În cadrul emisiunii Cabinetul din umbră de la Jurnal TV, Nemerenco a subliniat că salonul respectiv nu era autorizat pentru intervenții chirurgicale complicate, transmite IPN.
Ala Nemerenco a mai spus că nu e cazul să se pună presiune pe Centrul de Medicină Legală, pentru că există un termen în care se fac expertizele și acestea nu pot fi grăbite.
„E vorba de analize histologice care arată tot ce s-a întâmplat la nivel de celule în fiecare organ. În cazul dat, trebuie să se examineze dacă a existat sau nu anestetic în sânge”, a precizat ministra.
Intervenția efectuată în astfel de condiții este similară unei operații făcute într-un subsol, a mai spus Nemerenco.
„Pentru o operație atât de serioasă tu mergi într-un salon de coafură? Fiecare om, când ia decizia de a întreprinde ceva, trebuie să se intereseze cine administrează acest centru. Oferă servicii legale? Este înregistrat sau nu? Dar mergând prin subsoluri, statul cum poate să prevină așa cazuri?”, a întrebat Ala Nemerenco.
Ministra a calificat drept crimă tragedia din centrul de frumusețe și a precizat că Procuratura investighează cazul.
La 30 ianuarie, femeia de afaceri Liubovi Babițchi a decedat întru-un salon de frumusețe din Chișinău în urma unor proceduri cosmetologice eșuate. Proprietara salonului, Irina Borodkina, a fost dată în căutare internațională, iar medicul anestezist, Ecaterina Maniuc, se află în arest preventiv.