Ala Nemerenco: Circa 70% din plățile pentru sănătate în Moldova sunt „plăți din buzunar”

„Instituțiile medicale au obligația de a fi un exemplu de integritate și transparență. Cu regret, datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că circa 70% din plățile pentru sănătate în Republica Moldova sunt „plăți din buzunar” achitate de cetățeni atât oficial, cât și neoficial, deși ei beneficiază de polițe de asigurare”. Afirmația aparține ministrei sănătății, muncii și protecției sociale, Ala Nemerenco, în cadrul unei întrevederi cu directorul CNA, Ruslan Flocea, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, Ala Nemerenco, a spus că este binevenită informarea și instruirea medicilor pe segmentul de anticorupție și integritate. Dar este necesar ca această informare să acopere și segmentul populației, care trebuie să conștientizeze că practica plăților medicale neoficiale este una ilegală, iar în virtutea sistemului existent de asigurare medicală obligatorie, cetățenii beneficiază de servicii medicale gratuite.

În context, directorul CNA, Ruslan Flocea, a menționat că eradicarea practicilor de colectare a plăților directe din buzunarul cetățenilor este unul din principalele obiective pe care și le poate asuma CNA în comun cu MSMPS, dat fiind faptul că populația își exprimă tot mai des nemulțumirea vizavi de acest fenomen ilegal.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.