Al nouălea deces provocat de COVID-19

În Republica Moldova, a fost înregistrat al nouălea deces provocat de COVID-19. Este vorba despre un bărbat de 79 de ani, internat la Spitalul Clinic Republican. Despre aceasta a anunțat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Național Focal, transmite IPN.

Ministra a menționat că pacientul a fost internat pe 28 martie în stare gravă. Pe lângă prezența noului tip de coronavirus, bărbatul suferea de hipertensiune, hepatită virală și cardiopatie. „Fiecare pierdere de viață este extrem de dureroasă, inclusiv pentru sistemul de sănătate”, a declarat ministra.

Viorica Dumbrăveanu a mai spus că în stare gravă se află 67 de pacienți confirmați cu COVID-19.

De astăzi, 4 aprilie, urmează să primească pacienți cu COVID-19 mai multe spitale raionale, dar și Spitalul Cancelariei de Stat. Toate cazurile care vizează copii sau gravide, precum și cazurile grave vor fi direcționate la Chișinău.

Din cele 591 de cazuri raportate până acum, 502 sunt cu transmitere locală. Cele mai multe cazuri – 232 – s-au înregistrat în municipiul Chișinău. 35 de cazuri au fost înregistrate în regiunea transnistreană.

Printre cele nouă persoane decedate sunt și doi medici, unul de la Chișinău și unul de la Soroca.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.