Ajutorul de stat va fi oferit agenţilor economici doar cu acordul ANPC
Ajutorul de stat va fi acordat agenţilor economici doar după ce Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (ANPC) va verifica dacă nu contravine regulilor concurenţei. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de Parlament la 15 iunie.
Potrivit autorului, deputatul Veaceslav Ioniţă, ANPC va trebui să fie informată despre orice intenţie de ajutor. Parlamentarul a pus însă la îndoială competenţele actualei componenţe a ANPC. „Sper din tot sufletul că după ce expiră mandatele celor de la conducerea agenţiei, funcţiile vor fi oferite unor persoane mai competente. Ei şi-au adoptat o lege care le permite continuarea activităţii în funcţiile pe care le au, însă noi o vom dezbate cu siguranţă”, a declarat Ioniţă.
Deputatul a mai spus că aplicarea legii votată de Parlament ţine mai mult de viitor, întrucât eliberarea ajutorului de stat nu este o practică des utilizată. „Ajutorul de stat nu este o practică foarte des folosită la noi în Republica Moldova. Cu toate acestea, a trebuit să ne asigurăm că în viitor nu ne vom ciocni de situaţii în care se acordă un sprijin financiar unui agent în defavoarea altuia, care poate ar merita mai mult”, a menţionat Veaceslav Ioniţă.
Noua lege nu va viza domeniul agriculturii, acesta fiind o ramură aparte, în fondul căreia de alocă anual circa 500 de milioane de lei.