Ajutor social pentru perioada rece a anului

Cetăţenii cu venituri mai mici decât venitul lunar mediu majorat de 1,6 ori pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru perioada rece a anului în perioada noiembrie-martie. Cererile se pot depune oricând în timpul anului, însă dacă se depun mai târziu de luna noiembrie, aceştia nu vor beneficia de ajutor pentru luna dată, transmite IPN.

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei anunţă că ajutorul pentru perioada rece a anului este o prestaţie complementară ajutorului social, care se acordă lunar (în perioada noiembrie-martie) într-o sumă fixă aprobată de Guvern. La moment, această sumă este de 250 de lei. Pentru anul 2015, venitul lunar minim garantat pentru ajutor social constituie 765 lei, iar pentru a putea solicita ajutor pentru perioada rece a anului este de 1224 de lei.

Dreptul la stabilirea ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului o are doar Direcţia/Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei, iar cererea pentru acordarea ajutorului social se depune exclusiv la asistentul social din primărie. Printr-o singură cerere, direcţia sau secţia examinează posibilitatea acordării dreptului la ambele prestaţii.

Cererile pentru acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului pot fi depuse în orice perioadă a anului şi nu este necesar de aşteptat începutul lunii noiembrie, deoarece în cazul acordării dreptului, valabilitatea acesteia este de 12 luni. Un alt aspect important este că cererea trebuie depusă până în luna noiembrie, altfel plăţile se efectuează doar pentru lunile ulterioare depunerii acesteia. De exemplu, dacă cererea se depune în luna ianuarie, dreptul va fi acordat din luna depunerii cererii, iar pentru lunile anterioare plăţile nu se efectuează.

În perioada noiembrie 2014 – martie 2015, de cel puţin o plată a ajutorului social pentru perioada rece a anului au beneficiat peste 130 de mii de familii defavorizate, ceea ce constituie peste 360 de mii de persoane. Peste 90% din familiile beneficiare de acest tip de ajutor sunt cele care au în componenţa sa beneficiari de pensii sau alte prestaţii sociale, iar mai mult de o jumătate din beneficiari au fost familii care au în componenţa sa copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.