Ajutor pentru femeile migrante

UN Women Moldova promovează un proiect care vine să apere drepturile femeilor lucrătoare migrante şi să le protejeze împotriva excluderii şi exploatării la toate etapele migraţiei, transmite IPN.

Veronica Guranda, care de câţiva ani lucrează în Marea Britanie, a menţionat în cadrul unui seminar tematic că este extrem de greu să fii angajată în această ţară. Femeile, de obicei, sunt angajate pentru munci necalificate, deoarece nu pot să-şi echivaleze studiile pe care le-au făcut în Moldova. Majoritatea migranţilor sunt plătiţi foarte prost. Antreprenorii ştiu că nu au de ales şi vor munci pentru orice ban. Femeia sugerează că, dacă ar exista mai multe surse de informare pentru migranţi, iar autorităţile ar monitoriza mai strict activitatea antreprenorilor, situaţia s-ar schimba spre bine.

Liderul Asociaţiei „AssoMoldave”din Italia, Tatiana Nogailic, a sugerat că ar fi bine să se editeze broşuri cu informaţii în limba română despre organizaţiile şi instituţiile la care pot apela femeile migrante atunci când îşi caută de muncă sau când le sunt încălcate drepturile. Ar fi bine dacă autorităţile din Moldova ar susţine financiar asociaţiile de moldoveni care, la rândul lor, să întreprindă măsuri de informare a celor din diasporă.

Coordonatorul naţional al proiectului UN Women, Janna Sofroni, a menţionat că jumătate din migranţii din Moldova sunt femei. 34% din ele au studii superioare. În jur de 60% dintre femeile migrante cel mai des sunt angajate în locuri de muncă necalificate, sunt puţin plătite. 48% din acestea sunt angajate la muncă domestică, 13% în comerţ, hoteluri şi restaurante (11%), confecţii şi producţie (7%).

Prin proiectul „Promovarea şi protejarea drepturilor femeilor lucrătoare migrante” se va face o revizuite a legislaţiei în domeniul migraţiei, muncii şi traficului de persoane pentru a vedea dacă corespund convenţiilor internaţionale pentru protejarea drepturilor omului. De asemenea, se va promova crearea Biroului Comun de Informaţii şi Servicii în 21 de raioane ale ţării, ca o platformă eficientă pentru prestarea serviciilor şi informaţiilor orientate spre necesităţile femeilor migrante.

Programul „Promovarea şi protejarea drepturilor femeilor lucrătoare migrante” este implementat la nivel naţional în trei ţări pilot: Moldova, Mexic şi Filipine.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.