Ministerul Finanţelor va aloca din fondul de rezervă al executivului câte 100 de mii de lei ajutor financiar pentru familiile celor doi pompieri morţi în incendiul de la Teleneşti. Câte 25 de mii de lei pentru tratament şi reabilitare ulterioară vor primi şi cei 3 pompieri răniţi în acelaşi incendiu, transmite IPN.
Focul a izbucnit la 26 noiembrie, în jurul orei 3.30, într-un magazin cu 2 etaje, şi a putut fi localizat către ora 6.00. Flăcările au afectat peste 200 de metri pătraţi din suprafaţa imobilului. Doi pompieri, în vârstă de 21 şi 24 de ani, şi-au pierdut viaţa accidentaţi de tavanul care a căzut peste ei.