16 copii din municipiul Chişinău, rămaşi fără îngrijire părintească, care vor merge anul acesta în clasa întâi, au participat astăzi, 19 august, la o întâlnire cu administraţia capitalei, organizată la Primărie. Şcolarii vor primi din partea autorităţilor locale câte 4 mii de lei, iar astăzi au avut parte de o masă cu dulciuri şi distracţii, organizată în parteneriat cu un restaurant din capitală, transmite IPN.
Şefa Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului, Svetlana Chifa, a declarat că banii se alocă anual pentru procurarea celor necesare pentru şcoală – rechizite, ghiozdan, haine etc.
Întâlnirea copiilor cu conducerea capitalei a devenit o tradiţie şi aceasta reprezintă un eveniment important pentru susţinerea copiilor orfani care păşesc pragul lumii cunoştinţelor. Copiii au primit în dar câte un clopoţel, fiind serviţi cu sucuri şi biscuiţi.
Şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport, Tatiana Ngnibeda-Tverdohleb, a încurajat cei 16 copii şi le-a spus că, mergând în clasa întâi, vor avea parte de lecţii interesante şi de colegi noi. Şefa direcţiei le-a urat succes copiilor şi a felicitat reprezentanţii legali ai copiilor, asigurându-i că autorităţile le sunt alături.
Anul acesta, în municipiul Chişinău în clasa întâi merg circa 8500 de copii.