Ajunşi pe banca acuzaţilor pentru exploatarea prin muncă a copiilor

Doi bărbaţi au ajuns pe banca acuzaţilor, fiind învinuiţi de procurori de exploatarea prin muncă a trei minore în vârstă de 13 ani. În privinţa altor două persoane, complici ai acuzaţilor, a fost disjunsă o cauză penală separată, învinuiţii fiind anunţaţi în căutare, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale. Potrivit actului de inculpare întocmit de procurori, în iunie 2010, aflându-se în oraşul Bender, învinuiţii au recrutat 3 minore la munci agricole în localitatea Hârbovăţ, raionul Anenii Noi. Victimele au plecat de acasă fără înştiinţarea părinţilor, care în decurs de câteva săptămâni nu au ştiut nimic despre locul aflării fetelor. Anterior bărbaţii au fost acuzaţi şi de abuzarea sexuală a celor trei minore, însă Judecătoria Căuşeni i-a achitat. Fetele au fost transportate la destinaţie cu un taxi, pentru care bărbaţii au plătit 300 de lei, având astfel un motiv pentru a le şantaja pe fete. Timp de aproximativ două săptămâni, victimele au fost adăpostite în blocurile locative ale taberei de odihnă din preajma satului Hârbovăţ, fiind puse să prăşească şi să culeagă legume. Minorele au încercat să evadeze, însă fără succes. Acestea au fost bătute şi impuse în continuare să muncească. Fetele au reuşit, totuşi, să-şi telefoneze părinţii, care au alertat forţele de ordine, iar peste două zile acestea au fost eliberate. Pentru comiterea acestei infracţiuni, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de închisoare sau detenţiune pe viaţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.