Air Moldova şi-a dublat vânzările online de bilete de avion

Vânzările online de bilete de avion prin intermediul paginii web a companiei Air Moldova au înregistrat în perioada ianuarie-noiembrie o creştere de 120% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Numărul biletelor vândute prin internet în primele 11 luni ale anului curent a depăşit cifra de 30 de mii sau 10% din totalul vânzărilor de bilete ale companiei, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă emis de Air Moldova. În direcţia Chişinău-Moscova se vând cele mai multe bilete online – 30% din totalul vânzărilor online pe cele 17 destinaţii regulate ale companiei Air Moldova. Urmează Chişinău-Roma (14%), Chişinău-Milano (13%) şi Chişinău-Frankfurt (9%). Serviciul online de cumpărare a biletelor este disponibil 24/24. Sistemul vizualizează întotdeauna cel mai mic tarif disponibil. Bilete pot fi achitate prin intermediul cardurilor de credit Visa International sau Master Card. Biletul rezervat pe internet poate fi achitat şi în numerar, în baza facturii (invoice). Air Moldova este cel mai mare transportator aerian moldovenesc, căruia îi revine mai mult de 50% din toate transportările aeriene de pe piaţa autohtonă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.