AIESEC ajută liceenii să-şi aleagă viitorul profesional
Organizaţia studenţească AIESEC Chişinău invită liceenii din ultimul an de studii să participe, în perioada 4-7 martie, la proiectul de orientare profesională Start Smart. Elevii din republică pot aplica şi trimite formularele până la 21 februarie, iar cei din mun. Chişinău până la 27 februarie, transmite Info-Prim Neo.
Formularul poate fi accesat pe site-ul [startsmart.md]. Proiectul prevede training-uri cu liceenii, susţinute de profesori din cadrul diverselor instituţii de învăţământ superior din R. Moldova. „Scopul nostru este ca să adunăm circa 80 de liceeni din toată ţara, pentru a-i ajuta să se identifice personal, să se autoevalueze şi să decidă la care instituţie de învăţământ superior din ţară sau de peste hotare îşi vor continua studiile”, a spus Esenia Malanca, coordonatorul departamentului de comunicare din cadrul AIESEC Chişinău.
„Orientarea profesională a tinerilor este extrem de importantă pentru viitorul ţării, având în vedere importanţa resurselor umane pentru Republica Moldova, atunci când se pune accent pe finanţarea studiilor din bugetul de stat”, a mai spus Esenia Malanca.
În prima etapă elevii vor fi ajutaţi să-şi autoevalueze abilităţile şi preferinţele personale legate de viitorul profesional. În următoarea etapă, aceştia vor trebui să-şi planifice studiile universitare şi viitoarea lor carieră.
Prima ediţie a proiectului s-a consumat în 2007. La aceasta au participat doar elevi din cadrul liceelor din municipiul Chişinău. Activităţile în cadrul proiectului Star Smart sunt organizate de către Direcţia educaţie a organizaţiei de tineret AIESEC Chişinău. Gazda proiectului va fi Academia de Studii Economice din Moldova.
AIESEC este cea mai mare organizaţie din lume, condusă de studenţi şi absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior. Este o platformă internaţională pentru tineri, pentru a descoperi şi dezvolta potenţialul.