AIE va insista ca Ghimpu să plece la Moscova

Preşedintele primului parlament al Republicii Moldova, Alexandru Moşanu, s-a declarat nemulţumit de decizia privind participarea soldaţilor moldoveni, pe 9 mai, la parada din Piaţa Roşie de la Moscova, cu ocazia aniversării a 65-a de la victoria în cel de-al doilea război mondial. La şedinţa solemnă de restabilire a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova luni, 26 aprilie, Alexandru Moşanu a declarat că nici autorităţile ţării, nici ostaşii moldoveni nu au ce căuta la Moscova, transmite Info-Prim Neo. „Rusia sărbătoreşte victoria URSS, noi ce să sărbătorim acolo? Am fost ocupaţi de Rusia ţaristă şi de regimul totalitar comunist, am fost rupţi din trupul ţării, România, şi am fost transformaţi în colonie. De ce trebuie să sărbătorim la Moscova acest destin trist şi amar?”, a declarat Alexandru Moşanu. La finele săptămânii trecute, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a anunţat decizia AIE, potrivit căreia 70 de ostaşi moldoveni vor defila pe 9 mai în Piaţa Roşie din capitala Federaţiei Ruse. Ulterior, preşedintele a declarat că personal nu va participa la paradă. „Dacă pleacă soldaţii moldoveni la Moscova, atunci nu merg eu. Pe mine nu mă leagă nimic de Moscova. Acolo merg doar învingătorii, ce să caute învinşii?”, a declarat Mihai Ghimpu pentru postul de radio „Vocea Basarabiei”. Vicepreşedintele parlamentului, Serafim Urecheanu, liderul formaţiunii Alianţa „Moldova Noastră” din cadrul AIE, a declarat luni, 26 aprilie, că va insista ca preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu să participe la paradă. „El reprezintă Republica Moldova, nu trebuie să acţioneze conform propriilor ambiţii, el trebuie să îndeplinească voinţa oamenilor. Cred că problema aceasta se va discuta în cadrul Alianţei (AIE -n.r.)”, a spus Urecheanu. Cel de-al doilea preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, este de părere că tensiunile din cadrul AIE nu ar trebui să se reflecte asupra politicii externe a Republicii Moldova. „Asta nu e o politică, o încăpăţânare ca la moldoveni. Eu aş fi plecat, nu înţeleg de ce nu ne ducem”, se întreabă Lucinschi. Ostaşii moldoveni au început pregătirile pentru defilare încă de vineri, 24 aprilie. Cu o săptămână înainte de 9 mai, cei 70 de ostaşi vor merge la Moscova pentru exerciţiu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE