AIE şi PCRM nu gândesc la fel despre schimbarea Constituţiei
Premierul Vlad Filat, liderul PLDM, speră că fracţiunile din cadrul Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) şi PCRM vor ajunge la un consens referitor la necesitatea modificării Constituţiei R. Moldova până la revenirea delegaţiei Comisiei de la Veneţia la Chişinău, adică până la 24 februarie curent. Comuniştii însă spun că despre modificarea Constituţiei vor vorbi doar după alegeri anticipate, transmite Info-Prim Neo.
„La ora actuală nu avem un consens cu PCRM, deşi eu am o viziune în această situaţie. La ora actuală însă eu nu o pot expune public, pentru că nu aş dori să provoc reacţii. Urmează să discutăm aceste viziuni la nivelul AIE, apoi cu PCRM”, a declarat Filat.
„PCRM este împotriva modificării Constituţiei R. Moldova. Să lăsăm comisia „exotică” (pentru reforma constituţională), pe care a creat-o (preşedintele ad-interim Mihai) Ghimpu, şi să discutăm probleme importante, să nu pierdem timpul”, a declarat, la rândul său, liderul PCRM Vladimir Voronin.
Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, aflat în vizită de lucru la Chişinău, a declarat miercuri, 10 februarie, că prioritar pentru R. Moldova este schimbarea modalităţii alegerii preşedintelui, iar alte modificări mai aşteaptă. Oficialul şi-a exprimat speranţa că atunci când va reveni la Chişinău, în perioada 24-26 februarie, formaţiunile politice vor găsi o soluţie comună în vederea deblocării crizei constituţionale.