Analiză Info-Prim Neo, episodul I: Săptămâna trecută, partidele din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) au dat în Parlament încă o bătălie internă „pe viaţă şi pe moarte”.
Desigur, este vorba de audierile procurorului general, Valeriu Zubco. Dar bătălia din acea zi a inclus şi un alt eveniment, semnificaţia adevărată a căruia a trecut neobservată. Aceasta este numirea reprezentantului Partidului Comuniştilor (PCRM), Artur Reşetnicov, în funcţia de vicepreşedinte al Legislativului. Numirea prezintă interes nu atât prin faptul că a fost posibilă în urma unui vot comun al comuniştilor cu una dintre componentele Alianţei – Partidul Democrat (PDM), cât pentru că PCRM a acceptat să-şi înainteze acum reprezentantul în funcţia care îi revine deja de un an şi încă în actuala conjunctură politică. Acest gest al opoziţiei comuniste poate fi descifrat mai uşor dacă ne amintim că, în declaraţii, PCRM a contestat totdeauna legitimitatea actualei guvernări, şi în format AIE 1, şi AIE 2, a calificat-o drept neconstituţională, uzurpare a puterii, antipopulară etc. Acţiunile PCRM, în Parlament şi în afara Parlamentului, au fost în funcţie de această linie strategică: boicotarea îndelungată şi repetată a lucrărilor Parlamentului, răcirea până la ostilizare a relaţiilor cu partenerii externi ai ţării, care susţin făţiş AIE, evitarea tuturor acţiunilor care ar fi putut asocia PCRM cu actuala guvernare, inclusiv la nivel de conducere a Parlamentului. De ce s-a abătut PCRM joia trecută de la linia sa strategică, delegând un fruntaş al său în structura de conducere a Parlamentului? Să înţelegem că a recunoscut legitimitatea actualei guvernări şi încă acum, când AIE are poziţia cea mai vulnerabilă de la venirea sa la putere încoace?
Prima variantă de răspuns ar fi că votul comun PCRM – PDM indică asupra unei posibile reformatări a alianţei de guvernământ, cu alegerea şefului statului la 18 noiembrie sau peste două săptămâni, cu preluarea de către cele două formaţiuni a altor funcţii-cheie în stat, iar Artur Reşetnicov este primul vestitor, aidoma vestitorilor primăverii care revin din ţările calde. Împotriva acestui scenariu, în forma lui curată, sunt relaţiile extrem de tensionate dintre liderii celor două formaţiuni, Vladimir Voronin, pe de o parte, Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc, pe de altă parte. În politica moldovenească aceste lucruri nu sunt de neglijat. Din considerente similare, dar şi din altele, nu pare verosimilă coaliţia PCRM – PLDM, creată cu scop de a duce mandatul actualului Parlament până la capăt.
A doua variantă de răspuns ne aduce la concluzia că PCRM şi-a sacrificat strategia şi pe Artur Reşetnicov pentru a grăbi la maximum alegerile parlamentare anticipate, după care speră să revină în forţă la putere. Iar aceasta nu o poate obţine fără divizarea şi mai mare a AIE. PCRM a obţinut o parte din efectul scontat votând demiterea şefului Serviciului de Informaţie şi Securitate şi iniţierea procesului de demitere a procurorului general împreună cu Partidul Liberal Democrat (PLDM), asmuţând şi mai mult PDM şi Partidul Liberal (PL) împotriva partenerului de coaliţie. Pentru că AIE nu a oferit un prilej de discordie tot atât de puternic din interior, PCRM l-a „inventat” pe al său la următoarea etapă – numirea lui Artur Reşetnicov. Supărat pe PLDM şi jinduind răzbunarea, PDM a oferit voturile necesare pentru instalarea lui Reşetnicov. Să nu uităm că şi data alegerii şefului statului s-a produs, de asemenea, pe fondalul marilor supărări în cadrul AIE şi, de asemenea, pe neaşteptate, ca parte a aceluiaşi scenariu. Din acel moment, dizolvarea Parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate au devenit inevitabile şi foarte apropiate, dacă alegerile şefului statului vor eşua din nou. Cel mai degrabă că ele vor eşua şi eşecul este planificat. Fără stabilirea datei alegerii preşedintelui, Parlamentul putea prelungi să activeze fie până la sfârşitul mandatului, cu toate protestele PCRM, fie până la o dată mai convenabilă pentru AIE.
A treia variantă de răspuns se constituie din îmbinarea primelor două. PCRM vrea să-şi atingă scopul alegerilor parlamentare anticipate, dar în doi paşi. Primul pas ar putea presupune reformatarea coaliţiei guvernamentale, iar cel de al doilea – demiterea actualului Cabinet de Miniştri şi preluarea controlului administrativ, împreună cu una dintre componentele AIE, asupra unor domenii de importanţă în perioada campaniei electorale. PCRM ar avea nevoie de resetarea coaliţiei de guvernământ pentru a slăbi poziţiile tuturor componentelor AIE înainte de şi în timpul campaniei electorale. În principal, însă, aceste acţiuni pot fi îndreptate împotriva PLDM şi a premierului Filat, pentru a-i lipsi pe aceştia de resursele administrative şi de imagine importante, precum şi de cele internaţionale pe care le asigură actuala poziţie a liberal-democraţilor.
În acest sens, nu sunt de neglijat zvonurile ce umblă „prin târg” că există cineva care şi-ar dori să obţină eliminarea din viaţa politică a lui Vlad Filat şi acel „cineva” poate fi o persoană sau un conglomerat de persoane politice din Republica Moldova. Dar tot atât de mult trebuie luate în serios zvonurile conform cărora şi actualul premier urmăreşte eliminarea din viaţa politică, dar şi economică, a unor importanţi actori ai scenei politice moldoveneşti.
Episodul unu al acestei analize a fost consacrat „asistenţilor” procesului politic contemporan din Moldova, cel de-al doilea va fi va urmări mai îndeaproape acţiunile „chirurgilor” implicaţi în operaţia cu final necunoscut: fie reanimarea AIE, fie pregătirea „prohodului” pentru ea. Astfel, în episodul următor urmează să medităm asupra motivelor care îi face pe politicienii moldoveni să lupte între ei „pe viaţă şi pe moarte”.
Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo
