AIE nu are un răspuns pentru iniţiativele PCRM

Fracţiunile parlamentare din cadrul Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) studiază cele două proiecte de declaraţii înaintate de către Partidul Comuniştilor (PCRM). Urmează să fie luată o decizie comună a AIE dacă aceste două proiecte vor fi acceptate sau nu, a spus Marian Lupu, liderul fracţiunii Partidului Democrat (PDM), transmite Info-Prim Neo. La începutul săptămânii, fracţiunea PCRM a înaintat fracţiunilor din parlament două proiecte de declaraţii. Una prevede soluţii pentru depăşirea crizei economice, iar cea de-a doua soluţii pentru soluţionarea conflictului transnitrean. Liderul PCRM Vladimir Voronin a spus că acceptarea acestor declaraţii de către AIE va debloca într-o măsură oarecare mersul activităţii parlamentului de mai departe, inclusiv votarea şefului statului. Marian Lupu a spus că imediat după studierea acestor documente, liderii AIE vor face schimb de opinii dacă le vor accepta sau nu. În acelaşi timp, Marian Lupu spune că înaintarea acestor documente de către PCRM poate fi considerat un prim pas spre realizarea dialogului politic, atât de aşteptat dintre AIE şi PCRM. Potrivit comuniştilor, aceste două proiecte urmau să fie puse în discuţie la şedinţa parlamentului de astăzi, joi, 17 septembrie. Marian Lupu însă a menţionat că proiectele au fost discutate la şedinţa Biroului permanent al Parlamentului, la care a fost luată o decizie ca fracţiunile să nu se grăbească. Tot astăzi liderul PCRM a spus că nu a primit niciun răspuns din partea AIE şi că a auzit doar comentarii negative.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.