{Analiză IPN} Ruptura cea mare în AIE, despre care tot timpul vorbeau... mulţi „clarvăzători”, s-a produs. Pentru generaţiile mai tinere de cititori: este o parafrazare a lozincii vehiculate des în perioada sovietică privind iminenţa revoluţiei din 1917. Încă multă vreme se va discuta despre motivele reale ale denunţării acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană 2 (AIE) de către unul dintre partidele componente şi acesta va rămâne un exerciţiu util şi necesar. Dar şi mai util este să identificăm posibilele scenarii de evoluţie a situaţiei de criză, în speranţă că actorii politici vor fi apţi să aleagă în timp util variantele care ar preveni transferul de altercaţii de pe arena politică în cea socială, precum şi deturnarea cursului european al ţării. [Motivul motivelor] Şi politicienii, şi analiştii politici, şi societatea în ansamblu tratează foarte diferit motivele denunţării Acordului AIE de către formaţiunea premierului Vlad Filat şi, probabil, fiecare dintre aceste părţi are dreptate în felul său, o dreptate parţială a fiecăruia. De regulă, fiecare actor politic îi învinuieşte pe ceilalţi de provocarea acestei crize politice fără precedent, se pare. Dar există şi un motiv comun, un fel de motiv al motivelor, pe care îl vehiculează cu toţii, deşi nu toţi ajung să-l conştientizeze şi să-l recunoască în măsură deplină. Acest motiv se numeşte „în Moldova nu merg reformele”. Nu merg nici într-un domeniu, indiferent dacă acesta este gestionat de unul dintre partidele aflate la guvernare sau de guvernare în ansamblu, sau dacă se consideră instituţie „autonomă şi independentă”. Deranjează, în special, corupţia şi justiţia injustă care macină eforturi, speranţe şi bugete. Atestăm această situaţie după trei ani de guvernare care îşi zice democratică şi care a promis să guverneze mai bine în interior decât guvernările anterioare şi să aducă ţara mai aproape de Uniunea Europeană cu valorile şi bunurile ei. Iar lumea continuă să trăiască prost sau chiar mai prost ca înainte. Înţelegem că „e ceva putred în Danemarca”. Cazul din Pădurea Domnească a arătat că instituţiile statului nu funcţionează cum ar trebui să funcţioneze într-o democraţie sau funcţionează şi mai rău decât până la pretinsa „reformare”, sau funcţionează doar pentru anumite cercuri şi pentru sine. Atestăm această situaţie cu doi ani înainte de încheierea mandatului AIE. Înţelegem că timp a rămas foarte şi foarte puţin, dar totuşi puţin a rămas. Înţelegem că dacă nu se întreprinde ceva extraordinar, ceva ieşit din comun, ceva care ar scoate guvernarea şi societatea din obişnuinţă şi rutină, şansele de îmbunătăţire a vieţii pe interior şi de europenizare pe exterior se duc pe apa sâmbetei pentru multe decenii, dacă nu secole înainte. De ce nu am admite că gestul premierului Filat şi al partidului său este anume acel „duş rece”, necesar întregii clase politice pentru a se trezi la realitate, la obligaţiunile sale, pentru a recăpăta capacitatea de a-şi aprecia autocritic activitatea de până acum? Şi în acest caz ar trebui să admitem că este un gest curajos, poate unicul posibil, dar şi unul foarte riscant. Poate şi foarte periculos pentru societate, dacă nu reuşeşte şi, la sigur, sinucigaş în sensul soartei politice a autorilor lui, dacă suferă eşec. Dar: a propus sau este gata altcineva să propună ceva mai eficient şi mai puţin periculos? La etapa actuală, pericolul cel mai mare pentru noi toţi este să mergem tot aşa „înainte” ca până acum. [Noţiuni, stare de lucruri şi soluţii] Ce s-a întâmplat, până la urmă, sub aspect juridic şi tehnic? Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi-a anunţat ieşirea din Acordul de constituire a AIE, pe care îl consideră vinovat pentru că nu merg lucrurile şi nici reformele. El propune renegocierea unui nou Acord, respectiv, resetarea Alianţei de guvernământ. A aceleiaşi Alianţe de guvernământ pe care nu o părăseşte. Nu îşi retrage miniştri din Guvern şi nici prim-miniştrii. Iar menţinerea Guvernului înseamnă menţinerea Alianţei şi a majorităţii parlamentare, precum şi a cursului de dezvoltare a ţării. Este adevărat că Guvernul solicită reconfirmarea votului de încredere de la majoritatea parlamentară, în baza noului Acord AIE. Trebuie să înţelegem că mingea este în terenul Partidului Democrat (PDM) şi a Partidului Liberal (PL). Ele trebuie să spună, dacă acceptă sau nu oferta PLDM sau să facă alte oferte în baza cărora să se meargă mai departe în acelaşi format, dar cu efecte mai benefice pentru societate. Sau să-şi asume decizia destrămării Alianţei cu toate consecinţele interne şi externe. Astfel, variantele de soluţii nu sunt foarte multe, pe moment. O parte dintre ele pot fi preluate din analiza IPN „AIE: luptă de poziţii cu consecinţe previzibile şi imprevizibile sau asemănarea dintre politică şi vânătoare”, {publicată pe 4 februarie 2013}, cu sau fără anumite ajustări: 1. Soluţionarea conflictului nu este posibilă prin menţinerea status quo-ului AIE şi a componentelor în baza actualului Acord de constituire a acesteia. Chiar dacă una dintre componente, PL, îndeamnă PLDM să renunţe la decizia sa, apreciind-o drept „imatură”. Deciziile de acest nivel, de regulă, nu au cale de întoarcere. Inclusiv pentru că se poate presupune coordonarea ei cu partenerii externi de dezvoltare a Moldovei dacă nu până la momentul sonorizării, atunci, cel puţin, după. Dacă e să credem comunicatelor de presă ale Guvernului, o astfel de concluzie sugerează convorbirile telefonice purtate ieri de premierul Filat cu comisarul european Stefan Fule şi premierul polonez Donald Tusk. Concluzia se cere şi din faptul că la această oră a zilei de vineri rămâne valabilă vizita la Chişinău a miniştrilor de externe ai Marii Britanii, Suediei şi Poloniei, programată pentru luni, 18 februarie. De asemenea, se presupune că va avea loc vizita premierului leton Valdis Dombrovskis, programată pentru mijlocul săptămânii viitoare. Imatură cu adevărat ar putea fi apreciată propunerea de soluţionare a conflictului prin plecarea din politică a „ambilor Vlazi”, pe motiv că este absolut irealizabilă. Se cunoaşte că autorul propunerii, Mihai Ghimpu, le-a răspuns colegilor de partid dintr-o organizaţie teritorială raională care i-au sugerat să cedeze preşedenţia partidului lui Dorin Chirtoacă în felul următor: „Voi pleca atunci când voi vrea eu, nu când ziceţi voi”. Crede cineva că există mecanisme reale pentru excluderea din politică a liderilor altor partide fără voinţa lor? 2. PDM şi PL îşi deleagă reprezentanţii într-o comisie comună pentru renegocierea noului Acord AIE, după exemplul PLDM, cu acceptarea anumitor cerinţe formulate de liberali-democraţi şi înaintarea propriilor condiţii. Acordarea votului de încredere parlamentară pentru acest Guvern sau pentru altul, renegociat, care trebuie să asigure o mai bună funcţionare a guvernării, propulsarea reformelor interne şi dinamizarea cursului european. 3. PDM şi PL acceptă renegocierea Acordului cu revenirea la „varianta 0” în sensul funcţiilor care îi revin fiecărei părţi componente. Proces de foarte lungă durată, cu finalitate imprevizibilă. PDM şi PL vor tinde să preia o parte din funcţiile deţinute de PLDM, inclusiv cea de prim-ministru sau să nu admită ocuparea ei de către liderul PLDM Vlad Filat. PLDM va insista să preia 9 funcţii de membri ai Guvernului din cele 17, după numărul de mandate în Parlament, inclusiv funcţia de prim-ministru. Mărul discordiei vor deveni şi funcţiile de conducere ale instituţiilor autonome, neguvernamentale, gen Procuratura Generală, Curtea de Conturi etc. pe care o parte dintre partide nu ar accepta să le partajeze pe criterii politice, pornind de la trista experienţă moldovenească şi de la practicile europene. Pericol de alegeri anticipate şi de deturnare a cursului european. 4. PDM şi PL nu acceptă renegocierea Acordului, nu răspund la solicitarea de a acorda vot de încredere Guvernului, îşi retrag miniştrii din actualul Executiv care devine unul minoritar. Pericol de alegeri anticipate şi de deturnare a cursului european. 5. Ruperea AIE prin necomunicarea componentelor acesteia sau comunicarea exclusiv războinică. Pericol de alegeri anticipate şi de deturnare a cursului european. [Post-scriptum] Sintagma „şi catastrofe” din titlu am adăugat-o după ce textul prezentei analize era aproape gata. În dimineaţa zilei de astăzi, când Parlamentul urma să înceapă examinarea raportului comisiei privind cazul din Pădurea Domnească cu Procuratura Generală în centrul atenţiei, Procuratura şi Centrul Naţional Anticorupţie au lansat o acţiune de amploare fără precedent, operând percheziţionări masive, sub ochii camerelor de luat vederi, în sediile Guvernului şi Inspectoratului Principal Fiscal de Stat, pe marginea unui dosar penal intentat în septembrie anul trecut. Observatorii, inclusiv la postul TV care transmitea acţiunea în direct, au apreciat hotărârea organelor de drept de a lupta cu corupţia, dar şi-au exprimat şi îngrijorarea că aceste acţiuni ar putea fi executate la comandă, în contextul neînţelegerilor mari dintre formaţiunile politice aflate la guvernare. Cineva a folosit o altă formulă cunoscută în perioada sovietică „la teroarea albă noi vom răspunde cu teroarea roşie sau invers”. Funcţionarii corupţi trebuie să fie supravegheaţi şi pedepsiţi, dar de ce tocmai acum, de ce atât de demonstrativ, se întrebau observatorii?... În acest context, lista de soluţii posibile pentru criza politică actuală de la sfârşitul analizei se cere completată cu cea potrivit căreia actorii politici de la guvernare declanşează războiul politic total, şi nu doar politic, care poate avea efecte de catastrofă naţională... [Valeriu Vasilică, IPN]