Episodul I al prezentei analize, publicat la 3 august 2010 {(vezi „AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I” aici)} sugera că experienţa de guvernare coaliţională a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) merită a fi studiată, în principal, pentru că este prima de acest fel după un interval de 10 ani, dar şi pentru că guvernări de acest format ne aşteaptă în viitor. De aici vine „Trăiască A (Alianţele)!” Afirmam, de asemenea, că AIE a murit de „moarte bună”, aşa cum de „moarte bună” moare omul, şi oricare alte organisme, atunci când îşi încheie ciclul fiziologic de existenţă, adică moarte neviolentă, într-un fel firească, previzibilă. Concluzia privind consumarea {de facto} a mandatului AIE vine în contextul foarte apropiatei campanii electorale pentru alegerile parlamentare anticipate şi prezidenţiale, când şi Parlamentul, şi Guvernul, controlate de Alianţă, vor obţine calificativul „în exerciţiu”, respectiv, nu vor avea dreptul să adopte decizii foarte importante pentru soarta ţării şi pentru propria soartă. Cele câteva luări de poziţie ale liderilor AIE în intervalul dintre momentul publicării primului episod şi a celui de-al doilea confirmă o dată în plus actul decesului, deocamdată, neoficializat a AIE. Până la acest moment, însă, AIE a existat, în pofida pronosticurilor, pericolelor, riscurilor interne şi externe care au făcut obiect de referinţă în primul episod. A rezistat, pentru că s-a alimentat din ce a ştiut şi din ce a putut. [Surse de „betonare”] Trăinicia „beton” a Alianţei a ajuns să fie pe limba bancagiilor. Liderii AIE ne asigurau de durabilitatea mariajului lor politic în special atunci când situaţia se aducea până la marginea divorţului. De fapt, a fost un comportament suficient de matur şi raţional din punct de vedere politic, inclusiv pentru că, diferiţi fiind, uneori, lăsau impresia că s-au înţeles să se certe „de ochii lumii”. Uneori, liderii AIE gestionau în acest fel situaţiile de conflict dintre interesele Alianţei şi ale componentelor ei, ceea ce denotă un anumit grad de maturizare a clasei politice autohtone. Concluzia de mai sus este valabilă doar pentru perioada de până la „moartea căprioarei”, iată de ce ar fi extrem de util, pentru toată lumea, ca data destrămării Alianţei să fie afişată public, motivată, tot aşa cum a fost afişată constituirea ei. Tergiversarea unui astfel de anunţ oficial va însemna, de fapt, confirmarea suspiciunilor de „trădare a principiilor”, lansate de criticii AIE şi alimentate de unele componente ale acesteia, cu o nouă putere în ultimele zile. Confirmarea ar însemna pentru noi, locuitorii acestei ţări, îngroparea încă a unei iluzii/şanse de „europenizare uşoară”, cum numeam în episodul I profilarea capacităţii de autoguvernare democratică a moldovenilor în format de coaliţie. Este vorba în special de şansele viitoare, nu trecute. [Serviciile serviciilor secrete] O altă sursă de alimentare vine dinspre Occident. Pe parcursul unui an de guvernare au existat mai multe semne clare de încredere, acordată coaliţiei de guvernământ din partea donatorilor internaţionali şi a actorilor politici importanţi din lume. A fost o încredere sub formă de bani serioşi, cu care au fost şi sunt rezolvate şi evitate mari probleme sociale în Republica Moldova, dar şi sub alte forme. Reorinetarea sprijinului de la PCRM la AIE în problema deblocării crizei constituţionale este un exemplu relevant în acest sens. De ce s-o fi întâmplat acest credit de încredere crescândă din partea partenerilor internaţionali? Unii politicieni din opoziţie încearcă să acrediteze ideea că la mijloc ar fi anumite afaceri de bani pe care Occidentul le-ar avea cu actuala guvernare. Alţii au ajuns să vorbească chiar de implicarea serviciilor secrete străine în procesul de guvernare a ţării. Ca să le dăm dreptate, criticii ar fi trebuit să recunoască implicarea în aceleaşi păcate, în anul 2005 şi după, când Occidentul a sprijinit direct şi indirect cel de-al doilea mandat prezidenţial al lui Vladimir Voronin, respectiv, cel de-al doilea mandat de guvernare fără concurenţi şi fără opoziţie al PCRM. Mai degrabă, partenerii internaţionali au susţinut mesajul politic clar formulat şi realizat de AIE. Deci: în exterior, dar şi în interior, contează mesajul univoc, lipsa dublelor standarde, ceea ce este mult mai dificil de obţinut în condiţiile guvernării coaliţionale, dar, uite că este posibil. Este adevărat că pentru a acorda încredere şi bani, partenerii internaţionali au trebuit să fie foarte informaţi privind starea reală de lucruri în AIE, în condiţiile hărţuielii aparente şi reale dintre liderii acesteia. Nu putem cunoaşte dacă pentru aceasta occidentalii (americanii) au apelat şi la serviciile serviciilor secrete, cert, însă este că au cunoscut mult mai multe despre garanţiile de funcţionare ale AIE decât cetăţeanul simplu din Republica Moldova, odată ce au dat şi bani, şi încredere. Şi, cu siguranţă, au cunoscut mult mai multe decât noi, despre dedesubturile guvernării trecute şi starea de spirit a acesteia de când a devenit opoziţie, ca să nu-i mai acorde încredere şi bani. [Instinctul autoconservării ca una din garanţii] În aceeaşi ordine de idei, trăinicia de până acum s-a alimentat din instinctul autoconservării pe care l-au menţinut treaz liderii AIE în condiţiile pericolului de revenire la putere a PCRM şi, în special, a liderului comunist Vladimir Voronin. Fiecare dintre cei patru lideri a avut motive puternice, inclusiv personale, să se teamă de această revenire şi să ţină cont de această perspectivă atunci când coarda relaţiilor coaliţionale era întinsă peste poate. Nimănui dintre ei nu i-ar fi surâs să se pomenească „popit” în urma revenirii la tron a domnitorului Moldovei medievale Alexandru Lăpuşneanu care i-a ameninţat deschis pe cei de l-au detronat: „De mă voi scula, pre mulţi voi popi şi eu...”. Amintim că domnitorul Lăpuşneanu a fost otrăvit de boieri, cu mâna propriei soţii, pentru despotism. Fraza celebră „De mă voi scula...” Lăpuşneanu a rostit-o atunci când i-a revenit cunoştinţa pentru scurt timp şi s-a văzut îmbrăcat în straie de călugăr. În acest sens, cariera politică a lui Vladimir Voronin ar fi mai potrivit să fie asociată cu cea a lui Alexandru Lăpuşneanu şi nu cu a lui Ştefan cel Mare sau „Bogdan Întemeietorul”, cum se pare că a vrut el să rămână în istorie. ({Vezi „Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo” aici}). Oricum, „frica” pentru distrugerea viitoarelor alianţe poate rămâne utilă şi în viitor, or, nu are sentimentul fricii doar cel nebun, lucru valabil şi în cazul politicii. [Cui pe cui scoate...] Printre aspectele guvernării coaliţionale demne de luat în calcul după alegerile din noiembrie 2010 ar fi şi partajarea adecvată a rolurilor pe care le are fiecare parte componentă a coaliţiei. După principiul, cine la ce se pricepe mai bine, cine şi unde este mai util. În AIE nu au mers toate bine la acest capitol, dar anumite elemente au dat rod. De exemplu, Mihai Ghimpu, a fost util în anihilarea atacurilor opoziţiei parlamentare, chiar dacă multe din acţiunile sale nu ar corespunde standardelor politice europene, chiar dacă au fost dezaprobate de mulţi în interior, inclusiv, la nivel personal, de autorul acestor rânduri. De bună seamă, e greu să accepţi închiderea frecventă a microfoanelor pentru deputaţii din opoziţie, zeflemeaua ca argument în discuţie, inclusiv cu parlamentarele – doamne şi altele de felul acesta. Dar Ghimpu a acţionat după principiul „cui pe cui scoate”, pentru a anihila acelaşi stil dezaprobator în politică, utilizat de fosta guvernare, în special de fostul lider al fostei guvernări. Probabil, şi aceasta a avut în vedere Vladimir Voronin recunoscând recent că l-a subestimat de Ghimpu. Până acum am avut doar doi politicieni care răspundeau cu atac la persoană la întrebările incomode adresate de adversarii politici şi presă, alimentându-şi pe această bază carisma. Iată că ambii sunt traşi pe linie moartă în sensul actului de guvernare şi Mihai Ghimpu are un rol în acest sens. Este adevărat că următorul ar putea fi chiar el dacă va insista în acest rol. [... Astăzi, 5 august, PLDM va propune modificări în legislaţie pentru reducerea termenului viitoarei campanii electorale de la două luni la o lună. Propunerea nu va fi acceptată de celelalte trei componente ale AIE, chiar dacă formaţiunea premierului Filat o va motiva prin dorinţa de a economisi bani bugetari. Respectiv, iniţiativa nu va avea sprijin pentru a fi votată în Parlament, sau va trebui să fie votată împreună cu PCRM... De ce se va întâmpla aşa, care pot fi scenariile pentru viitoarele campanii electorale sub aspectul guvernării coaliţionale – despre aceasta vom vorbi în ultimul, cel de-al treilea episod al analizei „AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo”. Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]