Agricultorii insistă pe reducerea TVA

Scutirea producătorilor agricoli de impozitul pe venit pe o perioadă de 5 ani, reducerea cotei TVA de la 20% la 8% începând cu anul 2014, precum şi fixarea agriculturii printre priorităţile dezvoltării economiei ţării – sunt cerinţe înaintate Guvernului de către organizaţiile din domeniul agricol. Dacă nu vor fi propuse soluţii timp de 10 zile, producătorii agricoli anunţă manifestări în masă pentru 23 noiembrie, transmite IPN.

Preşedintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că sectorul agricol trebuie să fie tratat cum este în UE, unde mai mult de 40% din bugetul european este alocat dezvoltării sectorului agrar. Pe când în Republica Moldova, sectorului care asigură 30% locurile de muncă  îi sunt alocate anual mai puţin de 2% din totalul cheltuielilor necesare.

Potrivit preşedintelui UniAgroProtect, după seceta din 2012 niciuna din problemele strategice existente în sectorul agricol nu a fost soluţionată. Din contra, a fost majorată taxa pe valoarea adăugată, au crescut haotic preţurile la produsele petroliere şi a fost monopolizată piaţa produselor alimentare, a spus Alexandru Slusari.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Valeriu Cosarciuc, a spus că dezvoltarea rurală trebuie să fie o prioritate pentru Republica Moldova, iar buna implementare a legislaţiei privind subvenţionarea sectorului agricol, crearea centrelor agricole la nivel naţional şi regional ar permite agricultorilor să se organizeze mai eficient, a spus Valeriu Cosarciuc.

Potrivit datelor UniAgroProtect, sectorul agricol din Republica Moldova asigură cu produse 56% din populaţia ţării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.