Agricultorii continuă protestele. Joi vor manifesta la Parlament și Președinție

Agricultori din sudul țării, nemulțumiți de măsurile adoptate de autorități, continuă și astăzi protestele, insistând asupra solicitărilor pe care le-au înaintat factorilor de decizie, pentru a susține agricultura ca urmare a calamităților din ultimii trei ani. Fermierii avertizează că vor prelungi manifestațiile și vor picheta la Președinție și Parlament joi, aceasta fiind a treia zi de protest după ultimele ploi abundente, transmite IPN.

Protestul se desfășoară pașnic, agricultorii stau la margine de drum, dar manifestațiile vor lua amploare, a comunicat fermierul Sergiu Stefanco. El a adăugat că la protestul de miercuri au ieșit grupuri de manifestanți din raioanele Cantemir, Leova, Vulcănești, Taraclia, Comrat și Ceadâr-Lunga, iar joi se vor alătura agricultori din raioanele Drochia, Glodeni și Hâncești.

Sergiu Stefanco a reiterat că agricultorii își doresc să discute cu factori de decizie din cadrul mai multor instituții de stat: Președinția, Parlamentul, Guvernul, Banca Națională a Moldovei și Ministerul Agriculturii. Totuși, Stefanco a precizat că fermierii vor merge la minister doar după ce acolo va fi schimbată conducerea.  De altfel, agricultorii au cerut recent începerea procedurii legale de demitere a ministrului Vladimir Bolea.

Totodată, fermierii cer președintelui țării să întoarcă Parlamentului legea specială pentru agricultori, pentru a fi modificată pe baza revendicărilor înaintate de Asociația Forța Fermierilor. Membrii Asociației Forța Fermierilor sunt nemulțumiți din cauza faptului că nicio propunere de-a lor nu a fost luată în considerare de autorități, care au elaborat regulamentul de distribuire a ajutorului de 100 de milioane lei și legea specială în legătura cu seceta din acest an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.