Agricultorii au reluat protestele în dimineața zilei de astăzi, 22 decembrie, după o pauză de trei zile. Manifestanții solicită în continuare compensații de 3000 de lei la hectar pentru culturile cerealiere din grupa a doua, afectate de secetă. La protest sunt așteptați și transportatorii, și reprezentanții sectorului HoReCa, transmite IPN.
Directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco, susține că agricultorii au solicitat întâlniri cu premierul, ministrul finanțelor, deputați, dar reacțiile au fost „de ochii lumii”. El spune că agricultorii vin cu cerințe exacte și, dacă autoritățile reacționau adecvat la revndicări, acum nu erau în piață, ci își căutau de treabă.
Vasile Mîrzenco recunoaște că protestatarii simpatizează unele partide politice, dar spune că motivul este că acestea s-au solidarizat cu ei și i-au făcut să înțeleagă că în bugetul votat s-ar putea găsi mijloace pentru alocarea compensațiilor. Nu este un protest dictat politic, susține directorul Federației Naționale a Fermierilor.
Vasile Mîrzenco acceptă că fermierii au trecut niște „linii albe” în ceea ce ține de modul de organizare a manifestațiilor, dar – spune el – să-și asume acest comportament, uneori mai agresiv, acei care i-au provocat. Păstrarea TVA la cota de 8% pentru producția agricolă este un succes, dar nu suficient, afirmă directorul Federației Naționale a Fermierilor. Dacă agricultorii nu vor putea începe anul bine, va suferi economia națională și bugetul de stat.
Ion Plămădeală, agricultor, spune că unii manifestanți au fost intimidați, li s-a sugerat să renunțe la protest. Dar cei care au ieșit în stradă nu vor decât ca agricultura să-și revină, „să devină ramura principală a acestui popor”. Pentru a face agricultură performantă, e nevoie de un guvern profesionist. „Noi suntem puțini, dar suntem puternici”, a insistat protestatarul.
Un alt manifestant, Sergiu Stefanco, a atenționat presa și organizațiile internaționale despre intimidările care au avut loc asupra colegilor de la Leușeni, Ungheni și alte zone. „În acest Guvern și Parlament nu mai avem cu cine discuta. Banii trebuie să-i obținem, altfel se pierde agricultura.[...] Cei de la guvernare au lobat doar interesele lor, au pus, în 30 de ani, agricultura pe brânci, ca să facă bani din importuri”, a mai spus agricultorul.
Protestul are loc în Piața Marii Adunări Naționale.