Agricultori din 20 de raioane au ieșit la protestul organizat de Forța Fermierilor

La protestul Forței Fermierilor participă agricultori din 20 de raioane, care și-au scos tehnica agricolă în 15 puncte din țară.  Printr-un comunicat remis presei, organizatorii protestului anunță că sunt gata să prezinte orice informație despre locurile de staționare a tehnicii. Fermierii amenință că, dacă acțiunile lor regionale vor fi ignorate, următoarea etapă a protestului va fi aducerea tehnicii agricole în centrul Chișinăului, notează IPN.

Revendicările protestatarilor rămân aceleași: amânarea plăților scadente față de creditori fără calcularea penalităților, acordarea facilităților fiscale, în special acordarea dreptului de utilizare a TVA-ului din cont pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor și adresarea către partenerii externi pentru identificarea banilor în scopul achitării compensațiilor fermierilor afectați.

Mai mult, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari, cere ca înțelegerile dintre creditori și agricultori să nu aibă loc doar la nivel verbal, așa cum a propus anterior ministrul Agriculturii, ci să fie garantate printr-un act juridic. Alexandru Slusari a făcut publică discuția dintre un agricultor și un importator de fertilizanți prin care ultimul cere achitarea datoriilor până la 1 octombrie, contrar asigurărilor ministrului agriculturii privind reeșalonarea datoriilor.

Anterior, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat că s-a convenit cu reprezentanții băncilor, importatorii de fertilizanți și cu reprezentanții inspectoratelor fiscale, astfel încât aceștia să fie indulgenți în raport cu agricultorii care nu-și pot onora angajamentele.

Potrivit Asociației Forța Fermierilor, seceta severă din acest an a compromis în proporție de 80-90% recolta de porumb și în proporție de 60-70% recolta de floarea soarelui și sfeclă de zahăr. Iar fără ajutor din partea statului fermierii mici și mijlocii riscă să falimenteze.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.