Agresorii familiali vor putea apela la serviciile unor centre de asistenţă şi consiliere, care vor fi deschise cu scopul de a contribui la stăpânirea pornirilor violente manifestate de către aceste persoane. Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unor astfel de centre, transmite IPN.
La prima etapă se prevede deschiderea a 10 centre pentru agresori. Cheltuielile vor fi acoperite, în principal, de către autorităţile publice locale. Admiterea în centru se va face la solicitarea benevolă a agresorului sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, prin care agresorul este obligat să urmeze cursul de consiliere.
Viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Gheorghe Ţurcanu, a spus că aceste centre vor fi instituţii cu profil social, vor presta servicii specializate persoanelor care comit acte de violenţă în familie, dar şi adolescenţilor care manifestă un comportament violent.
În prezent în ţară activează un singur centru de asistenţă şi consiliere pentru agresorii familiali, la Drochia. „Costurile de asigurare a funcţionării unui centru de acest fel nu sunt mici, dar sunt comparabil mai mici decât în cazul în care agresorii care au comis acte de violenţă în familie sunt trimişi după gratii”, a spus viceministrul.
Gheorghe Ţurcanu a menţionat că pentru deschiderea centrului de la Drochia s-au cheltuit peste 700 de mii de lei, pentru renovarea clădirii, procurarea mobilierului şi pentru alte necesităţi. Pe când întreţinerea în penitenciare a 60 de persoane condamnate pentru omor în familie a costat statul, în ultimii 3 ani, 1,8 milioane de lei.