Agenţii economici vor achita impozitul pe bunurile cu destinaţie industrială şi comercială de la valoarea de piaţă

Cota de impozitare a bunurilor cu destinaţie industrială şi comercială pentru persoanele juridice va fi în 2010 de 0,1% de la valoarea de piaţă a acestora, transmite Info- Prim Neo Precum a menţionat Anastasia Certan, şefa direcţiei generale politici şi legislaţie ficaslă şi vamală a ministerului Finanţelor în cadrul unei mese rotunde din programul expoziţiei „Fabricat în Moldova” cota de impozitare a fost şi în anul trecut tot 0,1% , dar baza de impozitare era alta - valoarea de bilanţ a acestor imobile. „Este stabilită o cotă concretă de 0,1% , autorităţile publice locale nu vor putea să o majoreze sau să o diminueze în funcţie de veniturile bugetelor lor, precum procedează aceste autorităţi din municipii şi oraşe la aplicarea impozitului pe bunurile locative, a precizat ea. Întrebată în ce măsură va creşte impozitul pe aceste bunuri, plătit de către agenţii economici, Certan a spus că, potrivit unor studii efectuate anterior, sumele achitate vor rămâne aproximativ la acelaşi nivel ca în 2009. Totodată, ea a menţionat că valoarea de piaţă a imobilelor, potrivit legislaţiei, urmează să fie revăzută la fiecare trei ani, iari preţul la proprietatea imobiliară în Moldova e în creştere, în Chiţinău fiind în creştere esenţială. De la valoarea de piaţă, cu începere din acest an, vor fi impozitate şi garajele, şi terenurilepe care acestea sunt amplasate, precum şi loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţiile amplasate pe ele ale persoanelor fizice. De asemenea, se prevede calcularea impozitului pe bunurile imobiliare estimate la valoarea de piaţă de la gradul de finisare a construcţiei acestor bunuri de 50% faţă de 80% până în prezent. Şi ultima noutate la impozitarea proprietăţii imobiliare este excluderea coeficienţilor de majorare a cotei impozitului pe bunurile cu destinaţie locativă, amplasate în municipii şi oraşe (estimate la valoarea de piaţă).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.