Direcţia Poliţia Rutieră desfăşoară de luni, 22 august, şi până la sfârşitul lunii august, acţiunea „Pietonul”, iar agenţii de circulaţie sunt dispuşi să dea amenzi persoanelor care încalcă regulile de circulaţie, în special pietonilor care traversează strada în locuri interzise. Aurelia Mija, ofiţer de presă la Direcţia Poliţia Rutieră, a declarat pentru Info-Prim Neo că accidentările de pietoni reprezintă 35,6% din totalul accidentelor de circulaţie. Până la sfârşitul lunii august, agenţii de circulaţie vor fi prezenţi în special pe principale artere ale capitalei, dar şi în preajma centrelor comerciale şi altor zone aglomerate. Pietonii care nu vor respecta regulile de traversare a străzii se vor alege cu avertismente sau chiar amenzi, în funcţie de circumstanţe. Amenzile oscilează între 100 şi 400 de lei. De la începutul anului 2011, s-au produs peste 500 de accidente cu implicarea pietonilor, soldate cu 68 de oameni morţi. Cele mai multe accidentări de pieton au fost înregistrate în municipiul Chişinău – 57,3% din total, urmat de Orhei – 3,1%, Cahul – 2,7%, Bălţi şi Hânceşti – 2,5%. În 82% de cazuri de vină au fost şoferii.