Agenţia Turismului îşi propune să instituie taxă de promovare a Republicii Moldova

Agenţia Turismului îşi propune, până la sfârşitul acestui an, să obţină modificarea legislaţiei în vederea instituirii unei taxe de promovare a Republicii Moldova, pe care ar urma să o plătească turiştii moldoveni care călătoresc peste hotare.

„Taxa de promovare are ca scop să formăm un fond pentru dezvoltarea turismului intern şi receptor”, a declarat pentru IPN directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon. Se propune o taxă de 10 lei pentru turiştii care călătoresc în zona I (Ucraina şi ţările CSI), 20 de lei –  pentru cei care călătoresc în zona II (Europa) şi 30 de lei – pentru sejururile în zona III (America şi ţările exotice).

Banii adunaţi din perceperea taxei – estimativ este vorba de o sumă de 4 milioane de lei anual –  vor fi utilizaţi pentru tipărirea materialelor promoţionale despre Republica Moldova, care vor fi distribuite la diferite evenimente cu tematică turistică, cultural-artistică.

Dacă acum, un sejur în Antalya costă în medie 500 de euro pentru o persoană, după instituirea taxei de promovare a Republicii Moldova preţul va fi de 501 euro, a exemplificat Nicolae Platon. Anul trecut, 147 de mii de moldoveni au plecat peste hotare în scopuri turistice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE