Agenţia Proprietăţii Publice anunţă cea de-a doua rundă de privatizări
Agenţia Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Economiei expune, în cea de-a doua rundă de privatizări, active ale statului în valoare 1,2 miliarde de lei. Licitaţiile vor avea loc la Bursa de Valori între 21 şi 24 septembrie. Oferta include acţiuni ale statului în 51 de societăţi pe acţiuni. În 26 dintre acestea pachetele statului depăşesc 50% din capital, transmite Info-Prim Neo.
Printre întreprinderile ale căror acţiuni sunt expuse se înscriu societăţile Rif - Acvaaparat şi Răut din Bălţi, Fabrica de tutun din Floreşti, acţiunile în unele bănci şi acţiuni în întreprinderi farmaceutice, a comunicat directorul general al Agenţiei Proprietăţii Publice, Tudor Copaci.
La început de septembrie a fost dat starul unui nou concurs investiţional, care va continua până pe 7 octombrie. În cadrul acestuia sunt expuse patru cinematografe şi un obiect patrimonial unic. Condiţia este ca investitorii să le menţină statutul de centre de cultură şi agrement. Preţul iniţial de vânzare este de 12 milioane de lei pentru toate. Se aşteaptă ca volumul investiţiilor făcute de cei ce le vor procura va fi de cel puţin 30 milioane de lei.
Concomitent se desfăşoară şi un concurs comercial, la care se propun 4 proprietăţi de stat şi anume: Uzina Giuvaer, întreprinderile Energoreparaţii şi Vibropribor şi aeronava YAK - 40, care a fost dăruită fostului preşedinte Vladimir Voronin de către omologul său rus Vladimir Putin. Preţul iniţial de vânzare al acestor proprietăţi este de 332,2 milioane de lei .
De asemenea, pentru 22 septembrie este anunţată o licitaţie “cu strigare” pentru 12 construcţii nefinalizate, ridicate preponderent în mediul rural, inclusiv Blocul administrative al Instituitului de Microbiologie şi Virusologie din municipiul Chişinău, care se expune, cu titlu de excepţie împreună cu terenul aferent de 9 hectare.
“Unii experţi, mai mult lideri ai unor partide, au spus că nu este tocmai potrivită perioada de expunere la privatizare a activelor statului, că nu e bună conjunctura politică, că suntem în ajunul campaniei electorale. Dar noi suntem în campanie electorală de doi ani şi jumătate. Şi avem şi alte motive substanţiale care ne-a determinat să anunţăm o nouă rundă de privatizări. În bugetul de stat pentru anul curent sunt preconizate 350 de milioane de lei din privatizare. Până la acest moment au fost transferate doar 55 de milioane lei, inclusiv 30 de milioane din prima rundă de privatizări, pe care am desfăşurat-o în iunie”, a declarat Tudor Copaci.
„ Activele acestea, din cauza managementului prost, se decapitalizează de la un an la altul. Statul s-a dovedit a fi nu cel mai eficient proprietar şi nici nu dispune de mijloace pentru a investi în dezvoltarea lor. Majoritatea întreprinderilor expuse la privatizare au redus în ultimii ani simţitor vânzările. De ce să le ţinem , trebuie să le transmitem sectorului privat”, este de părere Tudor Copaci.
Directori general al Agenţiei Proprietăţii Publice a mai adăugat că actuala expunere la privatizarea a activelor statului oferă oportunităţi în special investitorilor locali.