Agenţia Proprietate Publică anunţă prima rundă de privatizări în 2012

Agenţia Proprietate Publică (APP) de pe lângă Ministerul Economiei lansează prima rundă de privatizări din acest an. Pe 14 martie se va desfăşura o licitaţie cu strigare pentru privatizarea a 9 construcţii nefinalizate, inclusiv a Blocului administrativ al Institutului de Microbiologie şi Virusologie în complex cu terenul aferent de peste 9 hectare, a comunicat Tudor Copaci , director general al APP, transmite Info-Prim Neo. La aceiaşi dată va avea loc şi o licitaţie „cu reducere” pentru privatizarea a 7 construcţii nefinalizate, toate din în mediul rural, expuse anterior, dar nesolicitate. Reducerea preţului iniţial poate continua până la 50% din preţul de expunere. Între 23-30 martie, este preconizată o licitaţie „cu strigare” la Bursa de Valori a acţiunilor proprietate publică de stat în 27 de societăţi pe acţiuni. În 13 dintre ele cota statului este mai mare de 51%. Până la 30 martie se aşteaptă ofertele la concursul investiţional pentru privatizarea cinematografelor din oraşele Stefan-Vodă şi Glodeni, precum şi pentru valorile mobiliare proprietate publică în 9 societăţi pe acţiuni amplasate pe teritoriul parcului industrial Tracom. Ultima privatizare în cadrul acestei runde este concursul comercial pentru privatizarea a 5 întreprinderi de stat complexe patrimoniale unice şi a bunului distinct - aeronava YAC, al cărui preţ a fost redus de două ori şi constituie 2 milioane de lei. „Până la 10 milioane bunurile sunt solicitate. Mai dificil este cu bunurile care costă mai scump. Aşteptăm investitori străini pentru acestea, dar ei, spre regret, au constrângeri. Sperăm să fie depăşită criza cât mai repede posibilˮ, a declarat directorul APP. În total la privatizările anunţate este expus patrimoniu în sumă de circa 800 de milioane de lei. În bugetul de stat pentru anul curent sunt prevăzute 260 de milioane de lei din privatizări. Pentru 2012 sunt prevăzute transferarea în buget a 275 de milioane de lei dividende de la întreprinderile în care statul deţine cotă-parte şi 55 de milioane de lei venit de la întreprinderile de stat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.