Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului are un nou director

Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului (ACDT) are un nou director - Vladimir Baldovici. Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, 25 iulie, numirea acestuia în funcţie şi, ca de obicei, nu a comentat în nici un fel luarea deciziei respective. De asemenea, nu au fost menţionate nici meritele profesionale ale noului director. Surse din cadrul ACDT au declarat pentru Info-Prim Neo că persoana în cauză nu a activat în cadrul instituţiei şi că nici nu cunosc de unde vine această persoană. Numele lui Vladimir Baldovici a figurat în presa de la Chişinău care scria că firma „Stayer” SRL , condusă de el, ar fi antreprenorul care construieşte noul sediu al Partidului Comunist, dar şi reconstruieşte mănăstirea Căpriana. Aceeaşi firmă ar fi executat lucrările de reparaţie a Palatului Naţional, în iarna anului trecut, în preajma festivalului „Mărţişor 2006”. Totodată, aceeaşi SRL ar fi reconstruit biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Donici, raionul Orhei, renovată la ordinul şeful statului. „Stayer” SRL a mai construit filiala băncii „Fincombank” de la Cahul, unul din fondatorii căreia este fiul preşedintelui, Oleg Voronin, care deţine în prezent funcţia de preşedinte al consiliului băncii. Baldovici a fost şi decorat recent de către Mitropolitul Vladimir cu ordinul bisericesc „Sf. Ştefan cel Mare” de gradul II. Postul de director al ACDT a rămas vacant după ce, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat demisia lui Igor Semenovker, în legătură cu trecerea la alt loc de muncă. La doar două zile după aceasta, Consiliul Suprem de Securitate (CSS) de pe lângă preşedintele R. Moldova a cerut cercetarea vicedirectorului Anatolie Izbândă, constatând abuzuri şi neglijenţă admise în cadrul ACDT la realizarea proiectului privind alimentarea cu apă potabilă a unor localităţi ale R. Moldova. Izbândă, de asemenea, a depus cerere de concediere. Timp de o săptămână, până la desemnarea noului şef al ACDT, interimatul a fost exercitat de Anatol Ţurcanu, cel de-al doilea director adjunct al Agenţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.