Afirmaţiile privind restricţionarea persoanelor cu cetăţenie rusă şi ucraineană la frontieră sunt nefondate şi pot fi tratate ca o manifestare a unei rele-voinţe, Victor Osipov
Afirmaţiile potrivit cărora adresările locuitorilor din regiunea transnistreană în legătură cu reţinerea lor la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene parvin „într-un flux necontenit” sunt lipsite de orice temei serios. Acestea nu pot fi tratate decât ca o manifestare a unei rele-voinţe, menite să contribuie la crearea artificială a unor tensiuni. Astfel comentează viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru reintegrareа ţării, Victor Osipov, apariţia în mass-media, a unor declaraţii şi comentarii la această temă.
Printr-un comentariu remis presei, Osipov face unele obiecţii şi clarificări.
„Cred că este un lucru absolut evident că aflarea pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor străini, ca, de altfel, şi pe teritoriul oricărui alt stat, fără un statut legal definit este o problemă reală. Problemă în cauză nu poate să nu preocupe autorităţile moldoveneşti, care tind spre identificarea cât mai grabnică a unei soluţii adecvate în baza dreptului internaţional şi a principiului de reciprocitate în cadrul relaţiilor cu Federaţia Rusă şi Ucraina”.
În acelaşi timp, trebuie să constat că afirmaţiile potrivit cărora în ultimul timp s-ar fi intensificat adresările cetăţenilor Federaţiei Ruse şi Ucrainei domiciliaţi permanent în regiunea transnistreană a Republicii Moldova prin care aceştia s-ar fi plâns de problemele întâlnite la trecerea frontierei de stat moldo-ucraineană sunt nefondate şi induc în eroare opinia publică. Chiar în declaraţiile făcute de unii reprezentanţi ai structurilor de la Tiraspol sunt invocate numai şapte cazuri de acest fel „înregistrate” în perioada 2007-2009, dintre care doar două în acest an, ultimul pe 22 august. Afirmaţiile potrivit cărora adresările locuitorilor din regiunea transnistreană în legătură cu reţinerea lor la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene parvin „într-un flux necontenit” sunt lipsite de orice temei serios. Acestea nu pot fi tratate decât ca o manifestare a unei rele-voinţe, menite să contribuie la crearea artificială a unor tensiuni.
Mai mult decât atât, în contextul politicii de întărire a încrederii şi creării premiselor propice pentru reglementarea conflictului transnistrean, autorităţile moldoveneşti au decis să faciliteze trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene în perioada sărbătorilor de iarnă, de la 29 decembrie până la 18 ianuarie 2010, pentru persoanele domiciliate permanent în localităţile din regiunea transnistreană care deţin paşapoarte ale Federaţiei Ruse şi Ucrainei. În acest context, având în vedere multiplele obstacole cu care se confruntă cetăţenii în timpul călătoriei între cele două maluri ale Nistrului, i-am solicitat reprezentantului politic la negocieri din partea Tiraspolului Vladimir Iastrebceak să contribuie la facilitarea accesului în regiune în aceeaşi perioadă de timp. Mizăm pe o abordare adecvată şi constructivă a reprezentanţilor structurilor de la Tiraspol în soluţionarea problemelor cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului” se spune în comentariul vicepremierului pentru reintegrare Victor Osipov.