Adversari accesibili pentru naţionala feminină de tenis

Naţionala feminină de tenis a Moldovei şi-a aflat adversarii din grupa a treia a zonei euro-africane a Cupei Federaţiilor, care va demara joi, 8 mai, la Chişinău. În urma tragerii la sorţi, jucătoarele din Moldova vor evolua în faza preliminară într-o grupă cu Irlanda şi Kenya.

„Sunt sigură că avem şanse să ajungem în faza superioară a competiţiei”, a declarat liderul lotului naţional, Anastasia Vdovenco. „Pentru prima dată în istorie avem o componenţă atât de puternică a naţionalei. Vom lupta pentru promovare”, a adăugat Iulia Helbet, una dintre cele mai experimentate jucătoare din Moldova.

Irlanda evoluează în Cupa Federaţiilor din anul 1964, reuşind câteva participări în elita mondială. Anii de glorie însă au trecut, astfel că Irlanda se zbate în prezent în grupele inferioare. Kenya are doar 8 prezenţe în această competiţie, în care a obţinut numai 2 victorii.

Anastasia Vdovenco, Gabriela Porubin, Iulia Helbet, Melisa Martinov şi Daniela Ciobanu – sunt sportivele care vor reprezenta Moldova. Doar statele finaliste ale întrecerii vor obţine dreptul de promovare în grupa a doua valorică zonei euro-africane a Cupei Federaţiilor

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.