Adventiştii de ziua a şaptea acuză intoleranţă

Biserica Adventistă de ziua a şaptea consideră sfidătoare şi jignitoare declaraţiile unor asociaţii ortodoxe, potrivit cărora, aceasta ar fi o sectă, ar avea o biblie confesională şi nu ar crede în Hristos, a spus miercuri, 19 august, la o conferinţă de presă Ilie Leahu, secretarul Asociaţiei pastorale în diviziunea Euro-Asia. „Biserica Adventistă are reprezentanţi şi în ONU. Niciodată ONU nu ar permite ca o sectă să fie în sânul ei. Biserica Adventistă este în minoritate faţă de Biserica Ortodoxă, dar asta nu înseamnă că drepturile noastre trebuie să fie lezate”, a spus Ilie Leahu, citat de Info-Prim Neo. „Nu am fi existat, dacă nu am fi crezut în Iisus Hristos. Şi nu avem biblia noastră, citim aceeaşi biblie pe care o citesc toţi creştinii”, a mai spus acesta. „Biserica adventistă este recunoscută şi are aceleaşi drepturi ca şi alte biserici din republică. Cerem să ne fie respectate drepturile”, a spus pastorul Andrei Moldovanu. Adventiştii de ziua a şaptea şi-au organizat sâmbătă, 15 august, concertul din programul „Urmează Biblia”, la Centrul Creştin Adventist, aflat la marginea Chişinăului. În locul unde aceştia preconizau iniţial să-şi organizeze manifestarea religioasă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, creştini ortodocşi protestau împotriva desfăşurării concertului. Totuşi, adventiştii spun că au reuşit să adune 20,5 mii lei, bani pe care spun că i-au donat Casei pentru copii străzii din Vadul lui Vodă „Curcubeul”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.