Adunarea Populară a Găgăuziei: prefigurarea noii componențe și perspectiva relațiilor cu puterea centrală. Op-Ed de Veaceslav Craciun

 

 „Săptămâna trecută s-a dat startul campaniei de alegeri în Adunarea Populară a Gagauz-Yeri (APG-Y), stabilite pentru 16 mai. Rezultatele competiției vor reflecta atât viața politică regională, arătând configurația raportului de forțe și perspectiva viitoarelor relații între organele autonomiei, dar și în cadrul politicii naționale,verificând potențialul curent al unor partide, precum și abordările autorităților centrale în arhitectonica politicilor față de regiune...

 

Veaceslav Craciun
 


Totalurile activității

Oficial, campania de alegeri în organul legislativ a început pe 17 martie și chiar din primele zile mai mult de o sută de locuitori s-au adresat la CEC-ul local în dorința de a deveni deputați. În afară de acei care intenționează să candideze independent, au fost și reprezentanții unor formațiuni politice, în special, ai Partidului Socialiștilor, PAS și „Congresului civic”. Alegerile în APG-Y au loc conform sistemului majoritar – în fiecare din cele 35 de circumscripții va fi ales câte un singur deputat.

Legislatura APG-Y care și-a încheiat mandatul a reușit să adopte o serie de proiecte legislative care constituie specificul regiunii față de celelalte raioane ale țării. Astfel, au fost adoptate legi care au scutit părinții de plată pentru alimentarea copiilor în grădinițe și școli, au majorat alocațiile locale la nașterea copilului, care se acordă suplimentar la cele de stat, iar organelor puterii locale care obțin finanțări extrabugetare pentru diverse proiecte li se restituie integral contribuțiile din contul bugetului regional. Unele din aceste legi au fost adoptate din inițiativa Comitetului executiv, altele au fost elaborate de deputați.

Mai modest arată rezultatele muncii reprezentabnților APG-Y în Grupul de lucru comun (GL)– platformă interparlamentară cu participarea deputaților în Parlamentul Republicii Moldova, care din anul 2016 se ocupă de „asigurarea condițiilor juridice de funcționare a autonomiei Gagauz-Yeri”. În cadrul legislaturii consumate a APG-Y, GL n-a produs proiecte legislative vizibile, iar făimosul pachet „de inițiatie găgăuze”, (mai exact, două din trei), pregătite în cadrul acestei platforme încă în timpul legislaturii trecute a APG-Y, fusese prezentat în plenul sesiunii Parlamentului RM din toamna anului 2020 în calitate de inițiativă a PSRM, nu a Adunării Populare.

Imaginea acestei legislaturi a APG-Y ar putea fi pătată și de povestea cu neadoptarea bugetului Găgăuziei pentru anul 2021, care trebuia să fie votat de deputați încă trei luni în urmă. Unii dintre ei afirmă că adoptarea bugetului e torpilată chiar de bașkanul Irina Vlah, care respinge modificările deputaților și blochează organizarea sesiunilor. Cu toate acestea, conform procedurilor formale, mingea e pe terenul deputaților – se cere anume decizia lor pentru adoptarea principalului document financiar al anului.

CEC-ul, inexistent în Codul electoral

De notat, CEC-ul Găgăuziei, responsabil de organizarea și derularea alegerilor în APG-Y, a devenit subiect de discuție săptămâna trecută în cadrul sesiunii Parlamentului. Bunăoară, reprezentanții PSRM au propus completarea Codului electoral cu un capitol dedicat Comisiei Electorale Centrale a autonomiei, fixând competențele ei refritor la alegerea bașkanului și APG-Y, precum și principiile intercțiunii cu CEC-ul Republicii Moldova.

Conform deputatului Fiodor Gagauz, care a prezentat proiectul, modificările au menirea să asigure, în primul rând, folosirea în alegerile din Gagauz-Yeri, a registrului alegătorilor, ceea ce va soluționa problema veridicității datelor de prezență, și, într-al doilea rând, să valideze statutul de funcționari de stat pentru funcționarii din comisie – președinte, vicepreședinte și secretar – garantându-le drepturile sociale.

Proiectul de lege a provocat o serie de întrebri din partea reprezentanților fracțiunilor PAS și Platformei „Demnitate și adevăr”,care au exprimat temeri că naturalizarea CEC a Gagauz-Yeri va contribui la edificarea „statului în stat” și că modificările de acest gen contravin Constituției. Colegii lor, deputați din Găgăuzia, au remarcat, la rândul lor, că proiectul de lege nu trece peste actualele limite de competențe legale ale autonomiei și că acestea vor îmbogăți conceptual Codul Electoral. În cele din urmă, deputații fracțiunilorde dreapta au părăsit sala de ședințe în timpul prezentării proiectului de lege, iar speakerul Zinaida Greceanîi a fost de acord cu propunerea de a trimite documentul spre examinare Grupului de lucru comun al Parlamentului și APG-Y.

Fără majoritate

Cât privește eventualele rezultate ale alegerilor și viitoarele aranjamente politice, se pot presupune sanse serioase în cazul candidaților din partea socialiștilor și ai reprezentanților echipei bașkanului în exercițiu. Dispune de resurse și, deci, de șanse la victorie Victor Petrov, originar din Comrat, directorul reprezentanței moldovenești al operatorului turistic internațional Tez-tur, fără conexiuni cu careva forțe politice, dar, judecând după declarații, apropiat ideologic socialiștilor. Anul trecut acesta a practicat activități umanitare în regiune, mulți intuind din start dedesubtul țintelor politice.

Se prea poate revenirea în politica activă a fostului lider al găgăuzilor democrați Nicolae Dudoglo și a ex-speakerului APG-Y Dmitrii Constantinov, care au depus la CEC documentele de participare în campania electorală. Aceștia ar putea servi ca centre de coagulare a unor grupuri de deputați, deoarece ambii vor susține comcomitent candidați din rândul adepților săi în anumite circumscripții.

Diversitatea candidaților, din punct de vedere al forțelor politice și grupurilor de interese mărturisește că e puțin probabil ca viitoarea componență a APG-Y să fie dominată de o anumită forță. În consecință, nu se poate aștepta un echilibru politic de durată, atât în cadrul adunării, cât și în relațiile puterii legislative cu bașkanul. De altfel, șeful autonomiei are la îndemână strategii pentru ambele cazuri - și cooperare cu majoritatea loială, și interacțiunea cu partea opozantă și conflictuală a corpului de deputați. În cel de-al doilea caz formula de interacțiune se va baza pe negocieri individuale cu cei aleși sau cu grupuri parlamentare.

Constituirea acestei interacțiuni ar putea fi determinată și de noul guvern al Moldovei. În cazul formării unui cabinet de miniștri  - indiferent de perspectiva alegerilor parlamentare anticipate – loial Maiei Sandu, președintele va descoperi instrumente reale pentru a influența activitatea APG-Y. Ce-i drept, nu este întru totul clar care îi este voința de a le folosi: doar pentru a zădărnici influența Partidului Socialiștilor în regiune sau în scopuri mai vizionare.


 
Veaceslav Craciun
Publicistul Veaceslav Craciun a abosolvit cursurile de masterat ale Universității de Studii Europene din Moldova, specializându-se în drept internațional. Interese profesionale: regionalism, procesele politice din UTA Găgăuzia, relațiile autonomiei cu autoritățile centrale ale Republicii Moldova.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE