Adolescenții din Moldova sunt stresați și bolnavi, dar pot fi ajutați la Centrele de sănătate prietenoase tinerilor

Lipsa părinților în familii din cauza că sunt plecați peste hotare, lipsa de comunicare, dar și problemele economice îi fac pe tinerii și adolescenții din Republica Moldova vulnerabili în fața problemelor cotidiene. Ei sunt tot mai mult stresați, închiși în sine, lipsiți de încredere în forțele proprii sau suferă de diverse boli, inclusiv cu transmitere sexuală. În acest context, mulți dintre tineri apelează după ajutor la centrele de sănătate prietenoase tinerilor, loc unde pot primi consiliere din partea unei echipe multidisciplinare. Subiectul sănătății în rândul tinerilor și adolescenților a fost discutată în cadrul unei conferințe internaționale, inaugurată miercuri, 3 noiembrie, la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit Galinei Leșco, șefa Centrului de sănătate prietenos tinerilor „Neovita”, tinerii din Moldova se confruntă cu o serie de probleme precum cele legate de dezvoltarea lor, de sănătatea sexual-reproductivă, infecțiile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, dar și sarcina. În ultima perioadă, s-au înmulțit problemele de ordin psihologic precum depresia, anxietatea sau stresul. Ea spune că, pentru a-i ajuta și a câștiga încrederea adolescenților, este importantă abordarea specială individuală bazată pe respect și înțelegere.

Galina Leșco consideră că investițiile în sănătatea tinerilor sunt absolut necesare pentru prevenirea altor probleme. În acest sens, în țară în ultimii ani s-au deschis 41 de centre de sănătate prietenoase tinerilor în care lucrează echipe multidisciplinare care sunt orientate spre nevoile adolescenților. Anual, de serviciile centrelor de sănătate beneficiază 50 de mii de tineri, iar în ultimii ani peste 200 de mii au revenit după ajutor.

Alte probleme majore cu care se confruntă tinerii sunt: bullyng-ului (comportamentul ostil, de luare în derâdere sau umilire), problema violenței (tinerii susțin stereotipurile precum că femeia nebătută e ca o casă nemăturată, chiar dacă proporția acestora descrește cu vârsta), sexul neprotejat, încrederea redusă în părinți etc.

Un grup de voluntari prezenți la conferință, care au participat la un exercițiu de analiză a problemelor cu care se confruntă tinerii, susțin că o treime din adolescenți au un părinte sau ambii plecați peste hotare, ceea ce ar provoca problema comunicării în familie. Majoritatea din acești tineri au o comunicare eficientă doar cu un membru din familie. În problemele sale el nu cere ajutor de la alții pentru că se teme să nu fie învinovățit. Totuși, tinerii consideră că ei au nevoie ca părinții să se implice în rezolvarea problemelor lor și să-i susțină. Ei mai cred că divorțurile și modul nesănătos de viață influențează calitatea vieții copilului  

Desiree Jongsma, reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, a declarat că UNICEF și-a asumat o responsabilitate pe termen lung în raport cu tinerii și anume să asigure sănătatea și bunăstarea acestora. UNICEF a susținut crearea centrelor prietenoase tinerilor, care acum acoperă 25% din adolescenți și tineri cu vârsta între 10 și 24 de ani în toată țara.

„Vor continua susținerea serviciilor pentru cei mai vulnerabili tineri din țară. Aceste servicii trebuie asigurate în contextul reformei de sănătate. Fiecare medic trebuie să se asigure că sunt respectate și garantate confidențialitatea, intimitatea și protejarea interesului superior al adolescentului ”, a spus Desiree Jongsma. Reprezentanta UNICEF mai spune că accent se va pune pe sprijinirea adolescenților cu dizabilități și probleme cornice de sănătate, deoarece și ei trebuie să aibă șanse egale de acces la sănătate.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, a spus că serviciile oferite tinerilor sunt integrate în serviciile de sănătate comunitară și sunt incluse în bugetul de stat. Potrivit lui, actualmente, Moldova are o experiență bună la capitolul oferirii serviciilor prietenoase tinerilor, pe care poate și își dorește să le exporte spre alte regiuni și alte țări.

A XXI-a Conferință Europeană IAAH 2018 și Conferința Națională în domeniul sănătății adolescenților se va încheia pe 5 octombrie.

  • galina lesco despre problemele cu care se confrunta tinerii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE