O fată de 16 ani a ajuns în stare gravă la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Institutului Mamei și Copilului, după ce ar fi căzut de la înălțime.
Contactată de IPN, Cristina Ivanco, consultant principal al serviciului de informare și comunicare al Ministerului Sănătății, a declarat că adolescenta este semiconștientă, în stare gravă, dar stabilă.
„Imediat după incident, a fost alertată poliția, iar în prezent cazul este investigat, pentru a stabili toate circumstanțele”, a precizat consultantul Ministerului Sănătății.
Potrivit Cristinei Ivanco, adolescenta era internată în secția de neurologie a IMC și suferea de afecțiuni neurologice.
Purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a confirmat pentru IPN că, în dimineața zilei de 17 martie, o pacientă a fost găsită în afara instituției, prezentând multiple leziuni compatibile cu o cădere de la înălțime.
„În prezent, pacienta primește toate îngrijirile medicale necesare în cadrul Departamentului de Anesteziologie și Terapie Intensivă, iar starea ei este monitorizată îndeaproape de echipa medicală”, a adăugat Cazacu.
La rândul său, șefa serviciului de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, a explicat că inspectoratul sectorului Botanica s-a sesizat pe marginea cazului și este inițiată o anchetă.
„Urmează să se stabilească dacă adolescenta a căzut de pe geamul salonului în care era internată sau al unei încăperi auxiliare a instituției”, a precizat șefa serviciului de presă.
Natalia Stati a adăugat că, în urma incidentului, poliția a sesizat persoana în grija căreia se află adolescenta.