Cererile de înscriere în clasa întâi vor fi respinse în cazul în care se solicită înscrierea în altă şcoală decât prevede districtul şcolar sau dacă copilul nu a atins vârsta de şcolarizare. Precizările în cauză făcută de către Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, în cadrul ședinţei operative de la Primărie, transmite IPN.
Angela Cutasevici a menţionat că înscrierea în clasa întâi se va realiza în regim online, în baza cererii de înscriere, a buletinului de identitate al părintelui sau al reprezentantului legal al copilului şi a certificatului de naştere al copilului. Pe platforma eȘCOALĂ există tutoriale care vor ajuta părinţii să depună dosarele corect.
Înscrierea copiilor în clasa întâi va fi organizată în două etape, de la 21 mai până la 19 iunie, perioadă în care va avea loc depunerea cererilor şi validarea acestora şi a actelor de înscriere în instituţii conform districtului şcolar. În cea de-a doua etapă, 22 iunie-28 august, vor fi realizate înscrierile pentru locurile rămase.
Viceprimarul a adăugat că, la momentul actual, este monitorizată şi platforma eGRĂDINIȚĂ. Pentru anul 2020 au fost depuse 2982 de cereri, înmatriculaţi de la începutul anului au fost 1330 de copii. Săptămâna curentă au fost înregistrate 47 de cereri, dintre care 45 au fost acceptate.
Decizia de reluare a activităţii instituţiilor de educaţie timpurie va fi luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Până atunci, autoritaţile poartă discuţii privind pregatirea sanitară a gradiniţelor şi elaborarea regulilor şi măsurilor de protecţie în rândul personalului şi părinţilor. Tot în această perioadă, până la 30 iunie, vor avea loc reparaţii în instituţiile de educaţie timpurie.