Sechestrul la Întreprinderea municipală Direcţia construcţii capitale a Primăriei Chişinău a fost pus în dosarul reparaţiilor de la liceul teoretic Mihail Koţubinski din capitală. Reparaţiile au fost efectuate în 2006, iar de atunci municipalitatea se judecă cu compania care a prestat serviciile pe motiv că cea din urmă declară că lucrările nu au fost achitate integral. Informaţia a fost precizată pentru IPN de către Ion Creţu, administratorul provizoriu stabilit de instanţă la Direcţie.
Ion Creţu a menţionat că nu cunoaşte foarte multe detalii din dosar şi că acum se află la etapa de observare. Totodată, acesta va pregăti un raport privind temeiurile de a iniţia procedura de insolvabilitate a Direcţiei construcţii capitale, aşa cum cere creditorul - SC „Fastcomtrans” SRL.
SC „Fastcomtrans” SRL cere încă 6 milioane de lei pentru reparaţiile făcute la liceu, plus dobânzi pentru întârzierea achitării. Dosarul dat a trecut prin mai multe instanţe fiind de câteva ori casat chiar. Anul trecut, primarul general, Dorin Chirtoacă, a mers la liceul menţionat şi a dat jos câteva bucăţi din peretele construcţiei menţionând că reparaţia a fost făcută foarte prost. Potrivit primarului, „Fastcomtrans” SRL este o companie a actualului consilier municipal socialist, Oleg Onişcenco.
Recent Curtea de Apel Chişinău a pus sechestru pe toate bunurile Direcţiei construcţii capitale a primăriei municipiului Chişinău şi a stabilit un administrator provizoriu pentru această structură, una dintre cele mai bogate din punct de vedere patrimonial, care riscă să intre în proces de insolvabilitate. Instanţa de apel a luat aceste şi alte măsuri după ce a examinat cererea introductivă depusă de reprezentantul creditorului SC „Fastcomtrans” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul ÎM „Direcţia construcţii capitale” a Primăriei municipiului Chişinău. Măsurile respective au scopul de a preveni modificarea stării bunurilor debitorului.