Administraţia Obama este dispusă să construiască un parteneriat puternic cu Moldova, Hillary Clinton

„Administraţia Obama este dispusă să construiască un parteneriat puternic cu Republica Moldova, iar semnarea Acordului „Compact” este o victorie a Guvernului de la Chişinău” a declarat Hillary Clinton, secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, în cadrul ceremoniei de semnare a Acordului de finanţare a Programului „Compact” în valoare de 262 mln de dolari dintre Guvernul Republicii Moldova şi Corporaţia „Provocările Mileniului” (CPM), transmite Info-Prim Neo cu referire la comunicatul executivului de la Chişinău. Acordul a fost semnat, vineri, 22 ianuarie şi prevede o asistenţă nerambursabilă în valoare de 262 mln de dolari pentru implementarea Programului „Compact”, ce include proiecte investiţionale axate pe infrastructura de irigare, agricultura de valoare înaltă şi reabilitarea drumurilor. Acordul a fost semnat de către vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi Daniel Yohanes, directorul executiv al CPM, asistaţi de către prim-ministrul Vlad Filat şi secretarul de Stat, Hillary Clinton. Ceremonia de semnare a avut loc la Departamentul de Stat al SUA. „Programul Preliminar de Ţară, implementat anterior în Republica Moldova cu suportul CPM, a creat deja un mediu în care tehnologiile inovatoare, productivitatea şi accesul sporit la pieţe pot avea succes”, a declarat Daniel Yohanes. El a menţionat că, pin Programul „Compact”, CPM doreşte să aprofundeze parteneriatul cu cetăţenii din Republica Moldova, orientat spre susţinerea unei creşteri economice durabile. „Guvernului Republicii Moldova îi revine marea responsabilitate de a implementa Programul „Compact” în mod transparent şi eficient”, a spus Daniel Yohanes. La rândul său, Hillary Clinton a menţionat că acest acord înseamnă şi un nou capitol în relaţia Republica Moldova – Statele Unite ale Americii. „Pentru a deveni eligibilă şi a semna acest acord, Republica Moldova a înregistrat mai multe progrese şi şi-a asumat mai multe reforme. Ne bucurăm foarte mult că, alături de alte state pe care le susţinem, Republica Moldova va continua şirul acţiunilor SUA îndreptate spre consolidarea democraţiei”, a precizat secretarul de stat. Hillary Clinton a specificat că administraţia Obama este dispusă să construiască un parteneriat puternic cu Republica Moldova, iar semnarea Acordului „Compact” este o victorie a Guvernului de la Chişinău. Premierul Vlad Filat a apreciat evenimentul drept unul istoric pentru Republica Moldova. „Pentru a ajunge aici, am parcurs o cale lungă, dificilă, cu multe bariere, dar cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc o altă viaţă şi luptă pentru aceasta. Priorităţile noastre sunt edificarea unui stat de drept, crearea unei economii funcţionale şi integrarea europeană. Toate acestea necesită nu doar efort, ci şi susţinere din partea prietenilor”, a precizat prim-ministrul moldovean. „Prin semnarea acestui Acord, SUA transmite un mesaj clar de susţinere a Republicii Moldova. Mulţumesc din numele Guvernului şi al cetăţenilor Republicii Moldova pentru tot ce faceţi pentru noi. Vă asigurăm că fiecare dolar oferit în cadrul Programului „Compact” va fi utilizat în beneficiul cetăţenilor”, a declarat Vlad Filat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.