Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, membru constituent al Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte, a lansat marţi, 11 octombrie, pagina web dedicată alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie – www.alegeri.md, dar şi versiunea actualizată a platformei dedicate partidelor politice din Republica Moldova www.partide.md. Prin aceste platforme ADEPT îşi propune să contribuie la informarea corectă şi nepărtinitoare a cetăţenilor despre activitatea partidelor politice, despre ofertele concurenţilor electorali, dar şi despre procesul electoral în general.
Elena Prohniţchi, coordonatoare de proiect la ADEPT, a declarat la o conferinţă de presă la IPN că pagina www.alegeri.md conţine informaţie amplă despre scrutinul prezidenţial din 30 octombrie şi despre scrutinele anterioare. Pe această platformă se regăsesc rubrici tradiţionale cu lista concurenţilor electorali, declaraţiile politice ale acestora, rezultatele sondajelor de opinie cu privire la preferinţele alegătorilor, rapoarte de monitorizare etc.
Tot aici poate fi găsit profilul fiecărui concurent electoral, care cuprinde date biografice, informaţii despre activitatea profesională, lansarea în campanie, declaraţia de venit. O noutate a acestei rubrici este interconectarea site-ului alegeri.md cu portalul avere.md, unde utilizatorul poate afla mai multe informaţii despre proprietăţile şi interesele concurenţilor electorali, care au ocupat sau ocupă funcţii publice, nereguli la declararea veniturilor etc. Profilurile vor fi completate cu rapoartele financiare şi cu alte materiale publicitare electorale ale concurenţilor.
Cealaltă platformă – www.partide.md reprezintă, potrivit ADEPT, cea mai complexă sursă de informaţii privind activitatea partidelor politice în Republica Moldova. Pagina oferă informaţii detaliate despre evoluţia formaţiunilor politice, activitatea acestora, programele politice, membrii, conducerea, participarea în alegeri, rapoarte financiare etc. Site-ul cuprinde informaţii despre toate partidele înregistrate, inclusiv cele parlamentare, extraparlamentare, dar şi despre cele inactive sau care şi-au încetat activitatea. La fel, platforma conţine o rubrică care măsoară încrederea populaţiei în formaţiuni, în baza barometrului de opinie publică.
Directorul executiv al ADEPT, Igor Boţan, a declarat că cele două platforme vin să ofere informaţii exacte şi echilibrate despre procesul electoral, lucru care va permite cetăţenilor să voteze conştient în ziua alegerilor prezidenţiale. La fel, vin să contribuie la desfăşurarea unor alegeri prezidenţiale libere şi corecte în Republica Moldova, prin informarea cetăţenilor despre procesul electoral şi despre profilul concurenţilor electorali.
Pagina web www.alegeri.md apare în cadrul proiectului „Sporirea gradului de conştientizare a alegătorilor prin informare despre alegerile prezidenţiale din 2016”, finanţat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Actualizarea platformei www.partide.md a fost susţinută financiar de către Fundaţia Est-Europeană Moldova în cadrul proiectului „Informarea cetăţenilor despre activitatea partidelor politice în preajma alegerilor prezidenţiale din 2016”.