Adaos salarial de 50% pentru bucătari și dădace

Bucătarii, ajutorii de bucătari și dădacele din grădinițele din capitală vor primi un adaos salarial de 50%. Decizia s-a luat la ședința de marți, 12 septembrie, a Consiliului municipal Chișinău, transmite IPN.

Potrivit proiectului elaborat de către fracțiunea PSRM, pentru acordarea adaosului la salariu e nevoie de 3,9 milioane de lei. Banii urmează să fie identificați din bugetul de rezervă al municipalității.

Consilierii liberali s-au arătat sceptici că adaosul salarial va soluționa criza de bucătari din grădinițe. O parte din bucătari și-au găsit locuri de muncă mult mai bine plătite, iar un adaos salarial de 500 de lei nu-i va face să renunțe la salarii de peste 4 mii de lei pentru unul de 1650 de lei.

Potrivit aleșilor locali, în capitală șapte grădinițe nu au bucătari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.