Reprezentanții Blocului Electoral ACUM afirmă că, atunci când vor ajunge în Parlament, vor construi un stat de drept, vor asigura o justiție echitabilă și vor lupta împotriva corupției, transmite IPN.
Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a spus, marți, într-o conferință de presă, că statul de drept este indispensabil dezvoltării economice, creșterii veniturilor și standardelor de viață. ACUM promite să construiască o justiție care va proteja drepturile și libertățile și va asigura egalitatea tuturor în fața legii.
ACUM își asumă curățarea organelor de justiție de oameni corupți și vulnerabili și promovarea meritocrației în cariera judecătorilor și procurorilor. Reformarea Curții Supreme de Justiție, astfel încât acesta să devină un adevărat garant al corectitudinii sistemului judecătoresc, și consolidarea Autorității Naționale de Integritate – se numără și ele printre angajamentele ACUM.
Președintele Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a spus că justiția din Moldova este astăzi coordonată politic și „subordonată intereselor personale, oligarhice ale lui Vladimir Plahotniuc (liderul PDM) și grupului său de mafioți”. Potrivit lui Năstase, legea este interpretată abuziv, în detrimentul oamenilor, iar în Moldova sunt procurori care fabrică dosare și probe și judecători care nu aplică legea și lasă în libertate mafioți periculoși.
Printre angajamentele în domeniul justiției ACUM punctează anularea Legii cetățeniei prin investiție și aprobarea Actului Magnitsky. Ultimul combină protecția pentru drepturilor omului cu înăsprirea regulilor pentru oficialii corupți, implicați în tranzacții financiare ilegale.
ACUM mai pledează pentru excluderea aplicării nejustificate a arestului și a interceptării convorbirilor telefonice, introducerea unui sistem electronic de evidență a cazurilor investigate de poliție și procuratură și eradicarea torturii și ameliorarea condițiilor de detenție, în penitenciare, izolatoare, dar și instituțiile medicale de psihiatrie.
Blocul electoral ACUM DA PAS este pe locul doi pe buletinul de vot.